Federația Română de Lupte deplânge moartea interlopului Costel Corduneanu: unul dintre cei mai buni
Stăpânul Moldovei
Costel Corduneanu, supranumit și „Stâpânul Moldovei”, a fost campion mondial la cadeţi şi a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, unde a ocupat locul 9 – Barcelona, 1992, respectiv locul 14 – Atlanta, 1996. La ediția din urmă menționată, respectiv la JO de la Atlanta, a participat și fratele lui, Gheorghe Corduneanu, care a ieșit al șaptelea la lupte libere, categoria 48 kg.
După ce a renunțat definitiv la sport, Costel Corduneanu a orgzanizat un clan interlop după regulile Al Qaeda. și a ajuns să fie printre cele mai notorii personaje din România. Intrelopului i se spunea „Stăpânul Moldovei” sau chiar „Ștefan cel Mare al Moldovei”.
Dosarele lui Costel
Costel Corduneanu a fost pus sub acuzare de mai multe ori de către procurori, executând și pedepse cu închisoarea. Cel mai recent, a fost eliberat din penitenciar în septembrie 2020.
Este cunoscut în tagma interlopă, dar și în presă, drept liderul „Clanului Cordunenilor”, un grup format, în principal, din frații săi, dar și din apropiați ai acestora.
Citește și: Nevestele interlopilor conduc din umbră clanurile. Cine sunt Cordunencele și ”Regina de la Madrid”
Printre persoanele puse sub acuzare de anchetatori de-a lungul timpului s-au aflat și soțiile/iubitele membrilor clanului, cel mai recent, într-o astfel de situație, aflându-se chiar Grațiela Maria Cercel.
Astfel, la sfârșitul lui 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au pus-o sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la șantaj.
Conform unui comunicat al Direcției, în acest dosar este avut în vedere faptul că, „începând cu anul 2018, a fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj.
Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrate de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului.
Citește și: Interlopii care au vrut să-și piardă urma. Costel Corduneanu și Emi Pian au luat numele soțiilor
În acest scop a fost creată o structură de forță, care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora.
Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții ce generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.”
În timpul anchetelor, procurorii au descoperit că gruparea condusă de Corduneanu avea o structură care comitea infracțiuni de corupție și funcționa "după reguli de tip al-Qaeda", în care rolul fiecărui membru era clar conturat și limitat la propriul și, respectiv, următorul palier de acțiune.