”De închiriat pe perioada Untold 4-8 august, preț 240 euro”, a anunțat clujeanul pe Facebook. Condițiile sunt bune, dar chiriașul nu va avea nimic deasupra capului. Noroc că meteorologii anunță că nu va ploua în zilele în care are loc Untold.
Evident, anunțul a devenit viral și reacțiile nu au întârziat să apară. ”Aici cred ca și-a petrecut Robin Hood ultimele clipe”, ”500€ că e lux”, ”Acuș ajung acolo. Poate mai prind oferta”, ”Să ne zici, te rog, dacă primești oferte”, ”240 € e preț redus doar pentru că e Untold?”, ”Garanție cereți?”, ”Cu loc de parcare?”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de internauți la anunțul de închiriere a balconului, notează stiridecluj.ro.