Turris Turnu Măgurele, echipă controlată de către Dragnea Jr., a învins Rapidul, scor 2-0, și s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României. Ambele formații evoluează în Liga a 3-a, iar presa sportivă a catalogat partida ca una foarte slabă.
La ieșirea de pe stadionul din Giulești, Valentin Dragnea a fost abordat de un cetățean, care a început să îi strige că e patron la Turris Turnu Măgurele pe banii săi și ai celorlalți români. „Barosane, vezi că ești patron de fotbal pe banii furați de taică-tu, băi. Pe ciordeală ești patron, băi”, i-a strigat suporterul.
Fiul liderului PSD, înconjurat de paznici, nu a reacționat. Cetățeanu în cauză, acompaniat de data aceasta și de alții din prejamă, a continuat. „La pușcărie cu voi, băi. La pușcărie să vă duceți amândoi, infractorilor. Ești patron pe banii furați de la copii”, au strigat aceștia către Valentin Dragnea, în timp ce acesta se urca într-o mașină.
Fiul lui Dragnea a mai fost implicat într-un incident similar pe 24 septembrie. Ștefan Caramitru, fiul actorului Ion Caramitru, l-a întâlnit în cartierul Cotroceni din București și l-a luat la întrebări. „Într-adevăr, în urmă cu aproximativ 10 zile a avut loc un incident verbal minor în trafic pe strada unde locuiesc (mașina pe care o conduceam nu putea avansa din cauza autoturismului care bloca strada în care se aflau – ulterior am aflat – Valentin Dragnea și soția acestuia, conduși de un șofer). Am claxonat pentru a semnaliza prezența noastră și intenția de a avansa moment după care pasagerii au coborât din mașină”, a relatat Ștefan Caramitru
Citește și Fiul lui Liviu Dragnea, apostrofat pe stradă de fiul lui Ion Caramitru
Reporterul GSP, bruscat de bodiguarzii lui Dragnea. Jr
Bodyguarzii lui Dragnea Jr. l-au bruscat pe reporterul GSP în timp ce-l filma pe fiul lui Liviu Dragnea. „Domnii care îi asigurau paza (stânga şi dreapta în poză, cămaşă bleu şi cămaşă neagră) au avut grijă să îmi dea peste mână când îl filmam. «Dacă eşti de la presă, pune-ţi ceva-n piept!», de parcă ar fi avut dreptul să facă ordine pe trotuar. N-am prins meciurile de la FC Olt Scorniceşti. Bine că nu existau telefoane mobile care filmează", a relatat jurnalistul GSP Răzvan Luțac pe pagina sa de Facebook.