Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare, este de negăsit. Poliția l-a dat în urmărire națională după ce nu l-a găsit la domiciliul declarat în actele de urmărire penală.
Sunt zvonuri că ar fi ieșit din țară ilegal, prin vestul țării. Însă, până în acest moment, instituțiile competente nu au confirmat acest lucru.
El era plasat sub control judiciar cu restricție de a părăsi țara, astfel că în mod normal ar fi trebuit să fie dat și în consemn la frontieră.
Acesta se întâlnise săptămâna aceasta cu polițiștii însă, nefiind sub o pedeapsă privativă de libertate, a reușit să fugă fără să dea de bănuit.
Cum a reușit Cătălin Cherecheș să fugă. Ultima zi în care l-au văzut polițiștii
”Conform art. 4 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată, până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Față de persoana la care se face referire în spațiul public, era instituită măsura preventivă a controlului judiciar, iar aceasta și-a respectat obligațiile impuse, respectiv de a se prezenta în fața polițiștilor, de două ori pe săptămână, lunea și vinerea, ultima prezentare fiind luni, 20 noiembrie.
În acest moment, se realizează activități specifice de verificare, în vederea identificării bărbatului față de care instanța de judecată a dispus executarea pedepsei cu închisoarea”, a transmis Poliția Română.
Polițiștii spun că dacă vor reieși date că a ieșit din țară îl vor da în urmărire internațională.
Citește și: Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare. Dat în urmărire generală
Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe Cherecheş la cinci ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită.
Instanţa a respins apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în luna februarie a anului 2022, de către Tribunalul Cluj.
Au fost modificate doar câteva dispoziţii, privind pedeapsa complementară.
Citeşte şi: Primarul Cherecheș a cărat 1.500.000 € într-un seif din Germania, în tranșe de sub 10.000€
Din completul de la Curtea de Apel Cluj a făcut parte şi judecătoarea Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască pentru a obţine o condamnare mai uşoară sau chiar o achitare.
Citeşte şi: Primarul Cherecheș dă 500.000 € împrumut, din 2.700 € salariu. Soacra dă mită să nu facă închisoare
Pe 9 noiembrie, socrii lui Cătălin Cherecheş au fost arestaţi preventiv, după ce soacra edilului a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA, în timp ce i-ar fi dat mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj 50.000 de euro, pentru o sentinţă mai blândă în dosarul ginerelui ei.