În incendiu a ars o biserică din lemn din localitatea Vidra, construită în anul 1724.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, Ruxandra Klein, a declarat pentru Agerpres că incendiul a fost anunţat târziu, în jurul orei 15,00, iar intervenţia pompierilor a durat mai mult de trei ore. Au intervenit pompierii militari din Sebiş, cu două autospeciale cu apă şi spumă.
"S-a intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată, propagat la un stejar secular, în apropierea unei biserici monument istoric, din localitatea Vidra. La sosirea echipajelor, incendiul anunţat cu întârzie de către localnici se manifesta violent, acesta fiind propagat deja la biserica din lemn. Biserica a ars în totalitate, acoperişul acesteia fiind învelit cu şindrilă bituminoasă", a precizat Ruxandra Klein.
Flăcările au pus în pericol şi o şcoală situată în curtea bisericii, însă pompierii au reuşit să oprească extinderea incendiului.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului este "foc deschis în spaţii deschise", ei precizând că localnici din comună au dat foc unui teren agricol pentru a-l curăţa.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a declarat, pentru AGERPRES, că în funcţie de concluziile finale ale pompierilor se vor face cercetări pentru distrugere, urmând să fie identificate persoanele responsabile.