Pe sute de kilometri din Autostrada Transilvania nu se lucrează, desi șantierul a fost deschis în urmă cu 14 ani. Sibiu – Pitești, promisă pentru 2009, nu mai are termen de finalizare în mandatul noului guvern de coaliție PSD-ALDE. Autostrada de pe Valea Prahovei nu se va face niciodată în parteneriat public privat, așa cum promite cuplul Dragnea&Vâlcov. Taxele de autostradă acoperă doar a zecea parte din suma pe care constructorul ar trebui să o încaseze anual.
„Un proiect mare de infrastructură nu se face peste noapte. În funcție de relief, durează de la 3 la 10 ani. Partea subiectivă a întârzierilor în construcția de autostrăzi este dată de incompetența, suprapusă cu reaua voință, a celor care gestionează proiectele de infrastructură. Întârzierile sunt generate de caietele de sarcini prost întocmite. Acest aspect dă posibilitatea contestării rezultatului licitațiilor. Astfel, proiectele se blochează, ani de zile. Când, totuși, lucrările încep, contractele se reziliază (în cazul porțiunii Suplacu de Barcău – Borș, după finalizarea a numai 1% din lucrare – n.r.)“, explică deputatul USRL, Cătălin Drulă.
România are doar 778 kilometri de autostradă, la fel ca Bulgaria, o țară de două ori mai mică. Polonia deține 3.200 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, iar Ungaria 1.360 kilometri de autostradă.
Pe autostrăzile denumite pompos A8, A7 și A6, care măsoară 1.300 de kilometri, nu se lucrează. Pentru ele nu există studii de fezabilitate. Sunt doar niște promisiuni din Programele de guvernare și niște linii colorate pe hărți. Lipsa unei rețele de autostrăzi costă România și companiile autohtone sute de milioane de euro anual.
La fiecare 100 de kilometri pe care un camion nu îl parcurge pe o autostradă, un transportator pierde 50 de lei.
Citește dosarul integral despre autostrăzile din România, grupate sub genericul Autostrada lui Manole
Care este planul și ce s-a construit până acum
Promisă de Tăriceanu în 2005, amânată de Dragnea pe perioadă nelimitată
GALERIE FOTO Autostrada lui Manole - Valea Oltului, Valea Morții
Imposibilul drum rapid spre munte
Moldova, ruptă și de București
Centura Bucureștiului, inaugurată de PSD la pachet cu ambuteiaje uriașe
De ce vrea Gabriela Firea pe centură