LIVE Alegeri prezidențiale Vezi în timp real prezența la vot
633.068 Votanți în România
3,52 %
226.024 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Asistent medical din Maramureș, infectat cu COVID, decedat. Familia acuză spitalul că nu l-a testat

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 23.11.2020 - 22:10
Inquam Photos / Virgil Simonescu
Inquam Photos / Virgil Simonescu

Familia unui asistent medical din Vișeul de Sus, Maramureș, care a murit după ce s-a infectat cu coronavirus, a acuzat conducerea spitalului că nu testează personalul și nu sunt respectate normele de protecție în unitatea medicală, scrie G4Media.ro.

SHARE

În replică, managerul spitalului, Vlad Cristian, a respins acuzațiile. El a susținut că „familia minte”, că angajații spitalului au echipamente „în exces” și se pot testa pentru Covid oricând doresc.

Marius Martin Iuga lucra ca asistent medical la secția spitalului din Vișeu de Sus în care erau internați pacienți suspecți de Covid. Acesta fusese detașat în luna iulie, pentru 30 de zile, printr-o decizie a managerului, act care nu a mai fost reînnoit,  deși bărbatul a lucrat în continuare în această secție, a precizat pentru G4Media.ro sora acestuia, Felicia Iuga.

Felicia Iuga mai susține că de aproximativ o lună au apărut cazuri de infectare cu Covid în rândul asistentelor de la spital, însă restul personalului nu a fost testat. Aceasta acuză și nerespectarea normelor de protecție.

„A fost detașat la această secție fără instructaj de echipare – dezechipare și fără protecția muncii. (…) De o lună au fost asistente pozitive la Centrul de Primiri Urgențe, în subordinea căruia era secție. Fratele meu a avut contact direct cu ele, dar nu a fost testat. A venit un epidemiolog care le-a spus să țină hainele de acasă în același dulap cu echipamentul de lucru, cumpărat din banii lui, iar măști FFP2 primeau una pe lună. Dacă s-a știut că asistenta șefă este pozitivă, de ce nu au testat restul pacientelor?”, a declarat sora asistentului medical.

În schimb, managerul spitalului orășenesc din Vișeu de Sus, Vlad Cristian, a spus că asistentul Marius Martin Iuga este primul angajat de pe secția tampon, unde sunt suspecții de Covid, care a fost infectat. „Tot ce înseamnă cadru medical se testează de câte ori dorește, n-au nicio restricție. Eu i-am rugat ca, de câte ori simt ei că au avut un contact cu cineva cu covid, să se testeze. (…) Nu se poate să obligi personalul să se testeze. Ține de conștiința fiecăruia. Eu nu știu dacă Marius a avut febră, dar probabil că atunci când a avut simptome s-a testat”, a susținut managerul spitalului, citat de G4Media.ro. 

Acesta a mai susținut că aparatul RT PCR este în funcțiune și că se fac în medie 150 de teste pe zi la spitalul din Vișeu de Sus, deși în tot județul Maramureș numărul de teste este de 200-300 pe zi.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te