Pe 15 noiembrie 1987, zi în care erau programate alegerile de deputați din Marea Adunare Națională, alegeri care erau la acea vreme o mascaradă, a avut loc, la Brașov, o amplă revoltă anticomunistă, cu participarea muncitorilor Uzinei de Autocamioane „Steagul Roșu”, cărora s-au raliat și alți brașoveni.Revolta începuse în seara anterioară, când muncitorii de la Uzina de Autocamioane „Steagul Roșu” din Brașov și-au primit salariile mult micșorate, fără a le fi oferită nicio explicație de către conducere, astfel că, cei care intrau în schimbul III au refuzat să înceapă lucrul.
În cursul dimineții următoare, celor din schimbul III li s-au alăturat colegii care urmau să intre în schimbul I.Autoritățile au intervenit în forță. 300 de persoane au fost anchetate și arestate. 61 de muncitori au fost deportați în alte orașe, iar pentru alte 27 de persoane au fost schimbate locurile de muncă.
Istoricul Oana Demetriade a prezentat mai multe momente care au marcat anul 1987,
„În primul rând, nici Comitetul județean n-a informat la timp, nici Ministerul de Interne și când a aflat n-a informat.
Eu a trebuit să aflu întâmplător, ca ministrul de Interne să comenteze, să discute că el n-are ordin să oprească grupul de derbedei. Atunci de ce am făcut Ministerul de Interne, de ce avem organe de interne! Se spune că ele trebuie să apere proprietatea socialistă, ordinea în stat!
Și, sigur, trebuie să o spun deschis în Comitetul Politic, ministrul de Interne poartă o răspundere directă, că lucrurile apar unde se întâmplă.
În lipsa mea a vorbit tovarășa Ceaușescu cu Postelnicu și i-a spus, interveniți și puneți ordine. I-a spus același lucru: păi, noi nu avem ordin să intervenim! Între timp tocmai am ajuns acasă și am auzit când se discuta aceasta.
Am intervenit și i-am dat ordin ca în câteva minute să pună ordine și realmente în cinci minute a pus ordine” (Nicolae Ceaușescu, ședința CPEx din 20 noiembrie 1987 – ANIC, fond CC al PCR-Cancelarie).
„Era unul, Ionaș, cred că era comandantul Miliției. Și Ionaș venea și dădea. Acest Ionaș m-a luat, m-a dus pe niște scări și, până să dau declarație, m-a pus să stau cu mâinile întinse, mi-a pus două coli de hârtie albă pe ele și mi-a dat cu bastonul cât a putut el. mi s-au învinețit mâinile și mi s-au umflat palmele ca niște pâini.
Abia atunci m-a pus să scriu, dar aveam palmele umflate și tremurau” (Gheorghe Zaharia muncitor brașovean, arestat și condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, și deportat la Vaslui, în urma participării la revoltă – Marius Oprea, Stejărel Olaru, „Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Brașov”, Iași, Editura Polirom, 2002, p. 111).
„Eu dădeam declarație, dădea și el [un coleg de serviciu – n. O. D.] cu un alt anchetator și mai era unul care venea și la el, și la mine ca să vadă ce scriem și, dacă se confruntă declarațiile, ele corespund.
Zicea că suntem vorbiți și nu spunem ce am făcut. Și ăsta nu era altcineva decât actualul general Ionaș, care e acum în Ministerul de Interne la București. Citea, citea și, când vedea că nu scriem că am fost în oraș, venea la mine și așa îmi dădea câte una: „Nu vrei să scrii?”. (...) M-a luat Ionaș – îl recunosc și acum prin Brașov când îl văd – și m-a dus într-o cameră sus.
Acolo mi-a pus două coli în față și mi-a dat cu bastonul ăla de cauciuc până mi s-au umflat palmele ca pâinea. M-a pus după aia să scriu. Cum să mai scriu, dacă nu puteam să țin pixul, nu se mai înțelegea nimic de acolo. Atât a fost la Brașov.
Mi-a dat două lovituri puternice, după aia m-a dus la arest și a doua zi, duba, cu cătușele și am venit la IGM. Aici, iar, bătăi... (Gheorghe Zaharia – Romulus Rusan (editor), „O zi de toamnă, cândva... (15 noiembrie 1987)”, București, Fundația Academia Civică, 2004, p. 81)
„La ora 3 [dimineaţa de 20 noiembrie – n. O. D.] vine Alexandru Ionaș, fostul comandant al Poliției.
Mă ia de gât și-mi spune: „Măi, Geneti, ai să mergi acasă la botez, mergem sus acuma, îți dau buletinul și ești liber”. (...)
M-a dus pe scări, el m-a condus, și am intrat într-o cameră unde am fost bătut, iar Ionaș a stat ce a stat și a plecat. Am fost dus la confruntarea cu Calancea, tot de Ionaș. M-a luat de mână: „Îl cunoști?” – „Da, îl cunosc” – „L-ai lovit?” – „Da”. A fost destul de diplomat, de fapt nici nu știu ce a gândit în zilele acelea.
În ’90 [Ionaș] m-a chemat la dânsul, m-am dus, și a început să-mi explice cum a fost regimul, că a fost obligat să procedeze așa, dar să-l auzi cum spune că-i pare rău... Nu cred că are remușcări” (Aurică Geneti, muncitor brașovean, arestat și condamnat la 3 ani de închisoare, prin obligare la muncă corecțională, și deportat la Gugești, jud. Vrancea, în urma participării la revoltă – Marius Oprea, Stejărel Olaru, „Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Brașov”, Iași, Editura Polirom, 2002, pp. 115-116).
„Au pistoale adevărate, au niște mese pe care ți le pun în cap și în care lovesc cu niște vergele, iar masa aia coboară în jos și nu mai poți să te ții cu mâinile [tortura denumită „la ultrasunete” – n. O. D.]. (...) Sunt alte torturi, ca ținutul cu capul în jos până-ți vine sângele în cap și înnebunești, fiecare cu metodele lui. Au moștenit aceste metode de la foști polițiști și de la ruși. Fac totul ca să-și bată joc de tine, te țin toată noaptea în picioare și la ora 5 te bagă în celulă, dar nu poți să dormi. Două săptămâni nu am dormit nici zi, nici noapte, am îmbătrânit.
Au făcut o crimă cu noi (...). Dacă puteau, dărâmau Brașovul, dar nu au știut totul și acum mai caută persoane bănuite” (Werner Sommerauer, muncitor brașovean, arestat și condamnat la 3 ani de închisoare, prin obligare la muncă corecțională, și deportat la Tulcea, în urma participării la revoltă – „Eroi pentru România. Brașov 1987, 15 noiembrie – mărturii, studii, documente”, București, Editura Semne, 2007, p. 368).
