O anchetă a fost deschisă cu privire la acuzaţiile de viol împotriva actorului american Armie Hammer, a declarat poliţia din Los Angeles, după o plângere depusă de o tânără cu care actorul a avut o relaţie, relatează AFP.
O anchetă a fost deschisă cu privire la acuzaţiile de viol împotriva actorului american Armie Hammer, a declarat poliţia din Los Angeles, după o plângere depusă de o tânără cu care actorul a avut o relaţie, relatează AFP.
“Surprize, Surprize” este una dintre emisiunile care au fost urmărite de milioane de români din țară, dar și de peste hotare începând cu 1999 când a debutat pe micile ecrane de la TVR1.
Interlopii Merișor din Roman și Vandam Brăileanu i-au transmis un mesaj lui Anasaer Duduianu în care spun ca a greșit față de ei și că îi vor demonstra acest lucru.
Taylor Swift şi Billie Eilish au câştigat principalele premii ale celei de-a 63-a ediţii a galei Premiilor Grammy, iar Beyonce a obţinut premii la patru categorii, devenind cea mai premiată femeie din istoria Grammy, transmite Reuters.
Smiley a lansat vineri, la trei zile după ce a devenit tată, piesa "Până la tine", o declaraţie de iubire pentru fetiţa sa.
Filmul "Adieu les cons", regizat de Albert Dupontel, a fost marele câştigător al galei de decernare a premiilor Cesar 2021, organizată vineri seară la Paris, unde această peliculă, o comedie cu accente noir, s-a impus la şapte categorii de premii.
Laurette Attindehou (37 de ani) a dat cu subsemnatul la Poliție după ce, în jurul orelor 21.30 , Laurette a avut un incident la un hotel de lângă Banca Națională.
Andreea Marin a făcut dezvăluiri uimitoare despre viața personală, într-un interviu de excepție, în care a vorbit fără rețineri atât despre relațiile sale, cât și despre cel mai dureros lucru pe care l-a trăit: moartea mamei sale.