Sărbătoarea din 10 martie este însemnată în calendarul ortodox cu o cruce roșie. Este unul dintre momentele în care credincioșii merg la biserică pentru a se ruga.
Ziua este destinată odihnei și reflectării. Cu această ocazie, românii respectă unele tradiții despre care se crede că alungă ghinionul.
Sărbătoare religioasă 10 martie. Ce au pățit un medic și prietenii săi deși ajutaseră mulți oameni
Sfinţii Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu ei sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 10 martie care ”pică” într-o duminică în acest an.
Românii știu, conform tradiției că duminica este zi de odihnă și de mers la biserică. Ei nu fac sub nicio formă anumite lucruri pentru că se spune că aduc ghinion.
Nu e bine să faci treburi casnice și mai ales să gătești și să calci rufe duminica, nici să laşi patul nefăcut.
Duminica nu se plantează şi nu se semăna, deoarece se credea că orice plantă se va usca.
Duminica dimineaţa să deschizi uşa încă pe întuneric, că, de găseşte Maica Domnului deschis, intră şi lasă noroc.
Citește și: Ce să faci neapărat duminica dimineața pentru a avea noroc. Să fie încă întuneric afară
În ceea ce-i privește pe Sfântul Codrat și prietenii săi care și-au dat viața pentru credința lor, se spune că au trăit în perioada persecuţiilor împotriva creştinilor din Imperiul Roman, în timpul împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-259).
"Fiind prigonire mare asupra creştinilor de la împăraţii şi domnii cei păgâneşti şi în multe feluri mărturisitorii lui Hristos fiind munciţi şi ucişi cumplit, mulţi din cei credincioşi, temându-se de muncile cele nesuferite, părăseau cetăţile, casele şi averile lor şi se ascundeau prin pustietăţi, prin munţi şi în prăpăstiile pământului.
Căci voiau a se sălăşlui mai bine cu fiarele, decât cu necuraţii închinători de idoli, ca doar ar putea să-şi păzească acolo fără de prihană sfânta lor credinţă, întru Hristos Domnul".
În acele cumplite vremuri o femeie binecredincioasă, Rufina, din cetatea Corintului, a fugit şi se ascundea, rătăcind prin locuri neumblate.
"Şi, fiind îngreunată când a fugit din cetate, i s-au împlinit zilele şi a născut prunc de parte bărbătească, chiar acolo în pustie. Iar după naştere, mai trăind ea puţine zile, s-a sfârşit. Însă Dumnezeu, Care dă hrană la tot trupul, Care deschide mâna Sa şi satură pe tot cel viu de bunăvoie, n-a trecut cu vederea pe acel prunc care rămăsese orfan din scutece.
Ci El i S-a făcut tată şi maică, păzitor şi hrănitor; căci a poruncit norilor Săi de sus, iar aceia, pogorându-se din înălţime şi plecându-se jos, revărsau rouă dulce în gura pruncuşorului; şi astfel ca şi cu nişte lapte sau miere îl hrăneau, până ce singur a putut a se hrăni cu verdeţurile pustiei".
Dumnezeu avea grijă de micul orfan, când el a fost găsit de oameni credincioşi care l-au crescut şi i-au purtat de grijă. În lume, copilul a învăţat carte şi a devenit doctor.
Dar cei mai mulţi ani i-a petrecut în munţi şi pustietăţi, iubind singurătatea şi îndeletnicindu-se în gândirea de Dumnezeu, venea însă în cetate câteodată pentru anumite trebuinţe.
În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul Deciu (249-251), un demnitar imperial a fost trimis de acesta în Corint pentru a-i judeca şi chinui pe cei care nu voiau să se închine zeilor.
Într-acea vreme a fost prins şi Sfântul Codrat, împreună cu fericiţii prietenii săi: Ciprian, Dionisie, Anect, Pavel şi Crescent, şi a fost întemniţat, cu ceilalţi creştini care erau în legături.
La judecată, Sfântul Mucenic Codrat a mărturisit credinţa sa în Iisus Hristos şi, nevoind să se închine zeităţilor păgâne, a fost supus torturilor şi ucis prin tăierea capului.
Şi prietenii săi, Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel şi Crescent, mărturisind cu aceeaşi putere credinţa în Hristos, au suferit moarte martirică la ordinul aceluiaşi demnitar.
Înainte însă ca sfinţii mucenici să fie omorâţi, judecătorul a cerut să fie târâţi prin cetate, fiind legaţi de picioare.
"Făcându-se aceasta, popor fără număr, dar mai vârtos mulţime de copii, băteau pe sfinţii mucenici cu beţe şi cu pietre, până ce au fost duşi afară din cetate la locul cel de moarte.
Acolo sfinţii, cerând puţină vreme, s-au rugat cu dinadinsul către Domnul, apoi şi-au plecat sub sabie sfintele lor capete şi s-au tăiat în a zecea zi a lunii martie. Iar în locul acela unde s-au tăiat cinstitele lor capete şi pământul s-a înroşit cu sângele lor, a curs izvor de apă curată, spre neuitată pomenire a pătimirii sfinţilor din cetatea Corintului", scrie Agerpres.
