Florin Salam și Roxana Dobre se vor căsători în străinătate iar locația aleasă, cel puțin până în acest moment, este Dubai. Cei doi au mai fost într-o vacanță acolo și le-a plăcut foarte mult, așa că s-au gândit că ar fi un loc ideal în care să facă marele pas.
Apropiați ai familiei manelistului au confirmat pentru wowbiz.ro că evenimentul va avea loc spre sfârșitul acestui an, dacă nu vor mai fi probleme legate de pandemie.
”Dacă nu era pandemia, Roxana și Florin ar fi făcut nunta de toamna trecută, atunci era programată. Roxana își dorește o locație exotică și vrea să se mărite pe plajă. Din toate variantele s-a ales Dubaiul, pentru că se ajunge cel mai ușor, e cursă directă până acolo și pot zbura ușor și copiii”, a dezvăluit un apropiat al familiei regelui manelelor.
Cununia civilă dintre „regele manelelor” și iubita sa, în România. Petrecerea, pe un yacht de lux
Florin Salam și Roxana Dobre au de gând să facă cununia civilă în țară, iar ceremonia religioasă fie la o biserică de lângă București, fie la o misiune ortodoxă din Dubai. Cert este că va mai exista o ceremonie pe plajă, condusă de un maestru de ceremonii, în cadrul căreia Florin și Roxana își vor jura iubire veșnică pe malul mării, informează wowbiz.ro.
Florin Salam și Roxana Dobre nu vor avea parte de o petrecere obișnuită, la un restaurant, cu muzică, etc. Cei doi vor să închirieze un yacht pe care invitații vor petrece câteva ore, după care va urma o cină la un hotel de lux.
Doar câțiva prieteni apropiați și familia celor doi vor fi invitați la evenimentul din Dubai, urmând ca cei doi să organizeze și un chef cu lăutari, unde să-și cheme toți prietenii, la întoarcerea în România.