Întrebat ce părere are despre Vladimir Putin și acțiunile Rusiei, Kasparov a declarat că „nu ştiu ce face preşedintele Putin, ştiu de dictatorul din Rusia. Dacă îi spui preşedinte, îi acorzi credibilitate în sistemul politic, fapt folosit în Rusia. N-am niciun sfat pentru acesta. Aş vrea ca într-o zi să fie adus în faţa justiţiei pentru infracţiunile pe care le-a comis”.
„Sunt sigur că atunci când se va prăbuşi el, se va prăbuşi şi sistemul pentru că n-o să-l ajute nimeni", a mai declarat acesta despre Putin, informează news.ro.
Sfatul lui Kasparov pentru președintele SUA, Joe Biden
„Domnule Biden, acţionaţi cum trebuie ca să daţi dovadă de hotărâre a lumii libere şi nu faceţi pe plac dictatorilor. Sunt îngrijorat de summitul care urmează, pentru că este clar că e o presiune pe credibilitatea asupra dictatorului rus. America se gândeşte încă cum să acţioneze. Nu s-a schimbat nimic".
Acesta are și un mesaj pentru protestatarii din Rusia, spunând că aceștia „au curaj și merită sprijinul şi respectul nostru. Ştim că dacă regimurile nu sunt slăbite, partea de protest are puţin succes. Putin poate cumpăra fidelitatea serviciilor de informaţii sau armata. Ştim campania sa de teroare prin care menţine instabilitatea".
Kasparov, încarcerat în 2007 pentru participarea la un protest în Rusia
Încarcerat la rândul său timp de 5 zile în 2007 pentru participarea la un protest, Kasparov le-a transmis celor care sunt în închisoare: „Profit să le transmit toate cele bune, să fie sănătoşi, Alexei Navalnîi este prizonierul nr. 1, sunt peste 400, mult mai mulţi în Belarus, şi le putem dori doar sănătate pentru că trebuie să depăşească o soartă foarte dură. Pe cei care sunt dispuşi să se opună, să se ridice împotriva dictatorilor din Belarus şi Rusia, pe aceştia îi sprijin”.
Kasparov a fost al 13-lea campion mondial la şah, deţinând titlul din 1985 până în 2000.
A dominat şahul peste 20 de ani, urcând în clasamentul mondial în 1984 şi a rămas cel mai puternic jucător de şah din lume până în 2006.
În 1985, Kasparov l-a învins pe Karpov într-un meci de campionat mondial, devenind cel mai tânăr campion din istoria şahului, la vârsta de 22 de ani şi jumătate. Şi-a apărat titlul de trei ori în cursul unor meciuri legendare disputate cu Karpov în 1986, 1987 şi 1990.
Garry Kasparov care se află la Bucureşti pentru turneul Superbet Chess Classic Romania 2021 ce se desfășoară între 4-14 iunie