„Mi-am crescut singură nepoții după ce fiica mea a murit. La 71 ani m-am reangajat” Un sfat: Nu-i răsfățați

Rebeca are acum 87 de ani și se poate pensiona. Nepoții ei sunt în sfârșit la casa lor. Pentru a-i crește s-a reangajat lucrând ca secretară la biserică.

Încercare la pensie. „Am fost nevoită să îmi cresc nepoții după ce fiica mea a murit.

Acest eseu bazat pe o conversație cu Rebeca, în vârstă de 87 de ani, care lucrează ca secretară la biserică ți și-a crescut cei 2 nepoți după moartea fiicei sale și a ginerelui.

Citește și: Care pensionari primesc între 600 și 1.000 lei în plus la pensie? Ministrul muncii anunță cine nu ia nimic

Motto-ul meu este „Nu răsfățați-vă nepoții, pentru că s-ar putea să se întoarcă să locuiască cu voi și veți avea probleme”. Am ajuns să-mi cresc nepoții după ce ambii părinți ai lor au murit.

Tatăl lor a murit în 2003. Avea puțin peste 40 de ani și a murit de cancer. Copiii au văzut asta și a fost îngrozitor. Se spune că oamenii nu mor de inimă frântă, dar cred că a fost un lucru teribil pentru mama lor și pentru fiica mea, singurul meu copil. Ea a murit puțin peste un an mai târziu, în 2004.

Nu mai petrec mult timp cu nepoții mei. Acum sunt mari, își văd de treburile lor și pleacă în călătorii. Mă invită mereu, dar nu pot să merg pentru că încă lucrez.

Mi-am dat seama că trebuie să am grijă de acești copii

Ei aveau 13 și 11 ani la acea vreme. Eu și soțul meu i-am crescut pe cei doi copii ca tutori legali. Soțul meu încă lucra. Era ca și cum aveam două case.

Eu sufeream, la fel și copiii. Doar că ei nu o arătau așa cum o făceam eu. Se revoltau în anumite feluri, iar eu țineam totul în mine. Gândirea noastră este atât de diferită față de a lor. Soțul meu avea peste 70 de ani, iar eu aveam aproape 70. Nu puteam să cresc acești copii așa cum mi-am crescut propriii copii.

Mă simțeam ca și cum aș fi luat-o de la capăt

Conduceam prin tot orașul cu ei. Era foarte ciudat, pentru că nu mai făcusem asta de foarte mult timp. La ședințele de la școală, profesorii se uitau la mine, o doamnă cu părul cărunt, probabil gândindu-se ce caut acolo, înconjurată de atâția tineri.

Citește și: Ajutor la pensie de 100 lei pe lună, pentru plata facturilor la gaz. Care pensionari ar beneficia și de când

Aveam acasă cărți despre bunici care își cresc nepoții. Era și o organizație numită „Bunici care își cresc nepoții” pentru bunici care își creșteau nepoții, copiii lor erau dependenți de droguri sau îi abandonaseră. Era destul de diferit de situația mea, dar totuși m-a ajutat foarte mult.

Nici nu știu cum am reușit să trec prin asta. Am avut o mulțime de probleme. Îmi iubesc nepoții și, slavă Domnului, au crescut bine.

După aproximativ un an și jumătate de când îi creșteam, mi-am dat seama că trebuie să renunț la multe lucruri și să-mi alegi bătăliile. Nu poți să faci mereu lucrurile să meargă așa cum vrei tu, și a trebuit să încetez să mă stresez în legătură cu asta. Le-am permis să scape cu mai multe decât i-am permis fiicei mele.

Uneori era greu să-i facem să ne ia în serios

Le dădeam tot ce voiau, pentru că eram totuși bunicii lor. Le dădeam bani de buzunar. Așa era înainte să moară părinții lor.

De multe ori, nu ne luau în serios. A trebuit să stabilesc niște reguli, fie că era vorba să le spun să își facă temele, să nu stea afară după miezul nopții sau să nu conducă mașina mea.

Când au vrut telefoane și au spus că toată lumea are telefoane, le-am spus că nu este adevărat. Asta i-a enervat, dar soțul meu a auzit totul. Într-o zi, eram la serviciu, iar el era în concediu. Am primit un telefon de la nepotul meu, care mi-a spus că tocmai și-a cumpărat un telefon nou. M-am enervat foarte tare. Soțul meu era încă în faza de bunic și le dădea tot ce voiau.

I-a cumpărat chiar și un șoarece nepotului meu, pentru că voia să crească unul. Eram gata să-i dau afară pe amândoi din casă.

Locul unde lucram s-a închis, așa că amândoi ne-am pensionat

Am avut un venit limitat pentru o vreme, pentru că cheltuiam cea mai mare parte din el pe lucruri esențiale.

Pentru a crește copii, ai nevoie de mult ajutor, de multe informații și de mulți bani. Norocul a fost că fiica mea avea o poliță de asigurare de viață, iar eu eram beneficiarul. Fără asta, nu ne-am fi putut permite să le oferim ceea ce aveau nevoie. Nu știu cum se descurcă alții.

A fost suficient pentru a-i înscrie la școli private și a le cumpăra uniforme. Banii au acoperit și studiile universitare ale nepoatei mele.

Acum este expert contabilă și are o diplomă de master. Nepotul meu are un job minunat în domeniul organizării de evenimente.

A trebuit să mă întorc la muncă după ce a murit soțul meu

Cu toate problemele care au fost, este uimitor să văd că acum sunt doi oameni minunați.
Oamenii îmi spun că am făcut o treabă minunată cu ei.

Eu spun că singura treabă minunată pe care am făcut-o a fost să-mi păstrez sănătatea mintală. După o vreme, totul s-a aranjat.

Soțul meu a murit în 2011. M-am întors la muncă cam în acea perioadă. A trebuit să depun cerere de faliment la scurt timp după aceea, pentru că nu puteam să plătesc facturile. Acum câștig 12 dolari pe oră lucrând cu jumătate de normă ca secretară la biserică și cu jumătate de normă ca asistentă editorială. Nu vreau să lucrez, dar trebuie să o fac.

Vreau să mă pensionez la 90 de ani

Încerc să merg la cât mai multe evenimente familiale, dar uneori trebuie să plec mai devreme pentru că trebuie să merg la muncă.

Încă sunt, fără îndoială, foarte apropiată de nepoții mei. Îmi amintesc când nepoata mea a absolvit masteratul și unul dintre vorbitori a rugat părinții să se ridice în picioare. Unii prieteni erau acolo și mă împingeau să mă ridic. Le-am spus că sunt doar bunica lor. M-au făcut să mă ridic. Într-un fel, sunt părintele lor, dar mi-aș fi dorit ca părinții lor să fi fost acolo.

Nepotul meu se căsătorește anul acesta, iar nepoata mea s-a căsătorit acum doi ani. Acum vorbește despre a avea un copil și aș vrea să nu mai lucrez deloc când se va întâmpla asta. Vreau să fiu bona.
La 90 de ani, mă retrag din muncă, indiferent ce se întâmplă. Nu știu dacă voi mai putea să iau în brațe un copil la vârsta aceea. Sper din suflet să mai fiu în viață atunci, pentru că ar fi cireașa de pe tort.