Începe Neversea 2023, cel mai mare festival pe o plajă din Europa. Mii de polițiști și restricții

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 06.07.2023 - 15:03
Începe Neversea 2023, cel mai mare festival pe o plajă din Europa. Mii de polițiști și restricții - Foto: dobrogea.tv

Astăzi începe Neversea 2023, cel mai mare festival ce are loc pe o plajă din Europa. Mii de jandarmi, poliţişti, medici şi agenţi de securitate, vor fi prezenţi la eveniment, iar autoritățile au anunțat restricţii de circulaţie în Constanța, înainte şi în timpul evenimentului

SHARE

Peste 150 de artişti internaţionali de top sunt aşteptaţi anul acesta, între 6 şi 9 iulie, la Neversea, printre cei mai cunoscuţi DJ care vor urca pe cele şase scene pregătite de organizatori numărându-se Salvatore Ganacci, Don Diablo, Lost Frequencies și Timmy Trumpet.

Autoritățile încearcă ca festivalul Neversea 2023 să fie cel mai sigur loc public de la malul Mării Negre, iar pentru asta mii de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (Direcţia Generală Management Operaţional MAI, Jandarmeria Română, Poliţia Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia Naţională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, UPU Constanţa, Garda de Coastă) şi ai Poliţiei Locale se vor asigura că sunt respectate toate măsurile de siguranţă.

Citește și: Cât costă o noapte de cazare în România, la munte, la tratament, pe litoral. Nimic, sub 300 de lei

De asemenea, la festival vor fi şi peste 700 de agenţi de securitate privaţi.

Echipajele de la ISU Constanţa, UPU Constanţa şi SMURD Constanţa vor fi pregătite pentru a oferi suportul necesar la punctele medicale avansate şi punctele de prim ajutor.

ISU DOBROGEA va asigura la eveniment două autospeciale de transport persoane şi victime multiple; doua şenilate de mici dimensiuni pentru transport persoane, două posturi medicale înfiinţate de ISU şi 3 puncte de prim-ajutor plus o autospecială de stingere a incendiilor.

Neversea 2023: Șase scene de muzică şi mai multe music spots, desfăşurate pe aproximativ 110.000 mp

Producţia festivalului Neversea este una impresionantă: de la decoruri şi arhitectură, la poveste, personaje maritime fantastice, animatori şi dansatori, artişti şi fani din întreaga lume. La aniversarea celor cinci ani de Neversea vor fi şase scene de muzică şi mai multe music spots desfăşurate pe aproximativ 110.000 mp.

Scena principală va avea peste 500 mp de ecran led, 26 metri înălţime, peste 55 de metri la bază şi o deschidere de 20 metri performance area. Echipamentele necesare construcţiei scenei principale au fost transportate cu peste 60 tiruri din ţară, respectiv 14 tiruri din Belgia, Olanda, Germania respectiv Polonia. Montajele s-au realizat cu utilaje de ridicat de peste 100 tone, respectiv cu nacele care pot ajunge până la 40 de metri înălţime.

Citește și: VIDEO Ce a găsit ANPC în „Meniul” unei cherhanale din Costinești: alimente expirate, mizerie

Balkaniada e o scenă nouă, acoperişul (neobişnuit de altfel) va fi adus tocmai din Germania, de la Opera Tents.

În cazul scenei The Ark, pentru aniversarea celor 5 ani de Neversea am pregătit o producţie interesantă. Decorul 2D va fi înlocuit cu 180 mp de ecrane LED, tocmai pentru a pune în valoare toţi artiştii trap şi hip-hop ce vor urca pe scenă. Mai mult, am luat în considerare şi un catwalk pentru ca artiştii să poată face baie de mulţime.

Daydreaming este singura scenă care îşi păstrează identitatea. Aceasta s-a consacrat pe parcursul anilor ca fiind singura scena prin care se vede răsăritul, singura de acest fel din Europa. Montajele au început în data de 15 Iunie, cu 21 de zile înainte de deschiderea porţilor. După finalizarea celor 4 zile de eveniment, demontajele sunt estimate a se desfăşura în 8 zile.

Suplimentarea containerelor de toaleta va facilita accesul a peste 485 persoane la toaletă, în acelaşi timp, o creştere cu 25% faţă de 2021. Infrastructura de apă-canal, internet, electricitatea însumează peste 25 km de cabluri şi ţevi.

Restricţii de circulaţie pentru Neversea 2023

În drumul către mare, participanţilor la trafic le este recomandat să aleagă rute ocolitoare şi să evite Autostrada A2. La Podul de la Feteşti se efectuează lucrări de reabilitare, relatează dobrogea.tv.

În perioada pre, dar şi în timpul festivalului se vor impune restricţii de circulaţie în perimetrul din proximitatea plajei unde are loc Neversea.

În zilele de 4 şi 5 iulie, reprezentanţii poliţiei rutiere vor stabili restricţionarea circulaţiei, în funcţie de valorile de trafic. În perioada 6-9 iulie 2023, accesul pe plajă va fi restricţionat prin intermediul barierelor de acces amplasate la intersecţia str. Salonic cu str. Yokohama şi str. Belvedere, precum şi la capătul str. Marinei, restricţiile fiind realizate prin intermediul firmei de pază şi al organizatorilor.

Accesul riveranilor în zona peninsulară, în perioada Festivalului Neversea. Ce restricții de circulație vor fi impuse în zonă

Pentru a trece de filtrele instituite de autorități, riveranii trebuie să prezinte fie un act de identitate, un contract de comodat, unul de închiriere care să ateste domiciliul în zona peninsulară sau orice alt document din care rezultă că utilizatorul autoturismului domiciliază sau efectuează activități în zona afectată de restricții.

Cei care nu pot face dovada domiciliului în perimetrul închis de autorități sunt rugați să se prezinte la punctul de acreditări marcat pe plaja Neversea pentru a ridica permisul de acces.

Programul pentru acreditări pe plaja Neversea este:

Miercuri– Sâmbătă - 5- 8 iulie - 08:00 - 03:00;

Duminică - 9 iulie - 08:00 - 22:00.

În perioada premergătoare, dar și în timpul festivalului se vor impune restricții de circulație în perimetrul din proximitatea plajei unde are loc Neversea.

 În perioada 6-9 iulie 2023, accesul pe plajă va fi restricționat prin intermediul barierelor de acces amplasate la intersecția str. Salonic cu str. Yokohama și str. Belvedere, precum și la capătul str. Marinei, restricțiile fiind realizate prin intermediul firmei de pază și al organizatorilor.

Pentru desfășurarea în condiții de fluență și siguranță a traficului rutier, Poliția Rutieră va institui restricții de circulație auto în următoarele intersecții, în perioada 6-9 iulie 2023, după cum urmează: prelungirea strada Traian cu Valea Portului; Poarta 1 – Port (zona „sens giratoriu”); strada Termele Romane cu b-dul. Elisabeta (zona Poarta 1 Port); în funcție de valorile de trafic și situația operativă, se va institui restricția la intersecția tip sens giratoriu strada Traian cu str. termele Romane; str. Traian cu bulevardul Tomis; str.Negru Vodă cu strada Ecaterina Varga; str. Negru Vodă cu str. Mircea cel Bătrân; str. Mircea cel Bătrân cu str. Smârdan ; str. Mircea cel Bătrân cu str. Decebal; str. Mircea cel Bătrân cu str. Eroilor; str. Bucovina cu str. Eroilor, str. Marinei segmentul cuprins între Tomis Marina Management și bariera de acces pe Plaja Modern.

În perioada 6-7 iulie 2023, în intervalul orar 16:00-06:00, se vor impune restricții de circulație pe Str. Termele Romane între str. Traian și sensul giratoriu de la Poarta 1 Port. Începând cu data de 8 iulie 2023, ora 06:00 și până pe data de 10 iulie 2023, ora 06:00 vor fi impuse restricții de circulație de la sensul giratoriu Poarta 2. Parcarea autovehiculelor pe bulevardul Elisabeta va fi interzisă pe perioada 4-9 iulie 2023.

De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranță cu excepția autobuzelor CT BUS autorizate să efectueze transport public.

Circulația autobuzelor în perioada Neversea 2023

Pe perioada festivalului Neversea, CT BUS suplimentează oferta de transport. Astfel, linia City Tour, denumită ,,NEVERSEA” pe durata festivalului, este suplimentată, pe perioada nopții, cu 5 autobuze (neetajate) și circulă după cum urmează:

• 21:00 - 06:00 – stațiunea Mamaia (Hotel Caraiman), bd. Mamaia, bd. Tomis, str. Traian, Poarta 2 Port, str. Termele Romane, bd. Regina Elisabeta, str. Remus Opreanu, Portul Tomis şi retur – Portul Tomis - str. Remus Opreanu - bd. Regina Elisabeta - str. Termele Romane - str. Traian – str. Negru Vodă – str. Mircea cel Bătrân - bd. Mamaia - stațiunea Mamaia (Hotel Caraiman);

• Ora 21:00 - Prima plecare;

• Ora 06:00 - Ultima plecare;

• Interval: 16 minute;

• Este asigurată legătura, pe traseu, cu cele 4 linii de noapte.

Pe timpul zilei, linia City Tour, operată doar de autobuze etajate, va avea ultima plecare din cap de linie Gară la ora 19:25 și din cap de linie Hotel Caraiman la ora 20:55.

Liniile 42, 44, 48, 51 și 101 circulă cu traseu prelungit până în Portul Turistic Tomis, pe toată durata festivalului.

Liniile de noapte, N2-43, N5-40, N100M și N102 sunt deservite de 11 autobuze, în intervalul orar 23:30 – 05:30, cu o frecvență de 30 de minute.

Celelalte linii vor circula în program normal (Luni – Vineri – 05:15 – 23:00, Sâmbătă – Duminică – 05:45 – 23:00).

În Portul Turistic Tomis, în stația liniei City Tour, va fi amenajat un punct de lucru într-un autobuz, de unde se vor putea achiziționa bilete. Se pot achiziționa titluri de călătorie și cu cardul CT BUS, cu portofelul electronic mobilPay Wallet, prin SMS sau prin aplicația 24Pay. Detalii complete pe www.ctbus.ro, secțiunea ,,Tarife”.

Fanii pot cânta la Neversea cu vocea artiştilor prin intermediul tehnologiei Revocalize

Ediţia aniversară din acest an a festivalului Neversea va oferi numeroase surprize pentru zecile de mii de fani care vor fi prezenţi să celebreze cei cinci ani de festival.

De-a lungul celor patru zile şi patru nopţi de festival, organizatorii Neversea au pregătit o serie de activări, momente speciale, jocuri de lumini şi zone instagramabile. Show-urile impresionante alte artiştilor naţionali şi internaţionali, vor face ca experienţa de festival să fie una memorabilă.

Anul acesta, 30 de designeri români îşi dau întâlnire la festivalul Neversea la F.A.B Stage, unde fanii pot găsi haine, colecţii capsulă, încălţăminte, bijuterii şi accesorii.

De asemenea, organizatorii pregătesc şi zone cu artişti de hairstyle, makeup şi tatuaje temporare. Participanţii au astfel ocazia să fie răsfăţaţi cu coafuri, împletituri şi machiaje speciale de festival.

Experienţa unică care poate fi trăită timp de patru nopţi şi patru zile la festival este completată de zonele instagramabile, de artiştii stradali, dansatori şi cataligari.

Spectacolele pirotehnice, show-urile de lumini sau artificiile de zi vor completa experienţa celui mai mare festival organizat pe o plajă din Europa.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te