Există țuică din pufoaică? De unde provine unul dintre cele mai dubioase mituri românești

Legenda „țuicii din pufoaică” a circulat mai ales printre muncitorii de pe șantiere, în mediul rural, în armată și în închisori. Aproape fiecare povestitor cunoștea o altă „rețetă”, mai dezgustătoare decât precedenta.

În unele variante, pufoaica era introdusă într-o latrină, apoi stoarsă într-un cazan. În altele, haina era folosită ca sac pentru fructe și îngropată în bălegar, pentru a grăbi fermentarea. Mai exista și povestea muncitorilor care îmbibau pufoaica în alcool industrial, pentru a-l scoate din fabrică fără să fie descoperiți.

Citește și: În ce ordine trebuie să bei la masă ca să eviți mahmureala? Începi cu tăria, vinul sau berea?

Ce este adevărat și ce a fost adăugat de imaginația populară?

Ce însemna, de fapt, „pufoaica”

Pufoaica era o haină scurtă, groasă, vătuită și matlasată, purtată frecvent de muncitori în perioada comunistă. Cuvântul provine din rusescul „fufaika”, apropiat în limba română de „puf” prin etimologie populară.

În argou, „pufoaică” a ajuns însă să însemne și o băutură alcoolică foarte ieftină, contrafăcută sau obținută prin metode improvizate. Termenul apare în dicționare de argou încă din anii ’90.

Lingvista Rodica Zafiu explica, într-un articol publicat în 2009 de România literară, că denumirea este o metonimie rezultată din formulele „țuică de pufoaică”, „rachiu de pufoaică” sau „vodcă de pufoaică”.

Citește și: Care este diferența între berea Pilsner și berea Lager. Greșeala pe care o fac mulți consumatori

Nu era neapărat numele unei rețete precise. „Pufoaică” putea desemna aproape orice alcool dubios, foarte ieftin și cu efecte puternice. Din aceeași categorie făceau parte denumiri precum „Adio, mamă”, „Moartea durerii”, „Rupe gâtu”, „Bășică limba”, „trotil” sau „genocid”.

Un studiu despre metaforele alcoolului în argoul românesc, publicat de Universitatea din Łódź, arată că termenul „pufoaică” a fost consemnat în mai multe dicționare de argou și de limbaj al deținuților.

Se poate produce alcool dintr-o pufoaică?

O pufoaică nu poate produce singură alcool. Pentru fermentație este nevoie de zaharuri pe care drojdia să le transforme în etanol și dioxid de carbon.

Bumbacul este format în principal din celuloză, iar materialele sintetice dintr-o pufoaică sunt și mai puțin potrivite pentru fermentare. Drojdia obișnuită nu poate transforma direct celuloza în alcool. Aceasta trebuie mai întâi descompusă în zaharuri simple prin procese și enzime speciale, folosite inclusiv în cercetările privind biocombustibilii, după cum explică Universitatea Berkeley din California.

Dacă într-o asemenea „rețetă” erau adăugate prune, mere, pere, zahăr sau resturi de fructe, alcoolul provenea din acestea, nu din haină. Pufoaica putea servi cel mult drept sac, filtru sau burete.

Nici povestea potrivit căreia o haină introdusă într-o latrină ar absorbi alcool etilic nu are o explicație chimică serioasă. Materiile fecale nu reprezintă un rezervor de alcool care poate fi recuperat prin stoarcere și distilare.

Trei variante ale aceleiași legende

Cea mai cunoscută versiune susține că pufoaica era legată de un arac, introdusă într-o toaletă de curte, apoi scoasă și stoarsă în cazan. Se adăugau zahăr, drojdie, fructe, arome sau chiar pastă de dinți, după care amestecul era distilat.

Este și varianta cel mai greu de susținut din punct de vedere chimic. Dacă se obținea alcool, acesta provenea din zahărul și fructele adăugate. Pufoaica și conținutul latrinei nu făceau decât să contamineze amestecul.

O altă poveste spune că fructele erau puse în pufoaică, iar haina era îngropată în bălegar. Căldura produsă de fermentarea gunoiului de grajd putea menține o temperatură favorabilă, însă alcoolul rezulta tot din zaharurile fructelor.

Cea mai plauzibilă explicație este legată de furtul alcoolului din fabrici. Potrivit unor mărturii orale, muncitorii își îmbibau hainele groase în alcool etilic, le scoteau din unitate, apoi recuperau lichidul prin stoarcere. În acest caz, alcoolul nu era produs din pufoaică. Haina era doar mijlocul prin care era transportat.

Nu există însă documente suficiente pentru a demonstra că aceasta a fost practica din care s-a născut expresia.

Reportajele au transformat zvonul în „rețetă”

Povestea a fost amplificată după 1990 de reportaje despre alcoolul contrafăcut în care se scria că în procesul clandestin de fabricație puteau fi folosite „pufoaice puse la macerat”, electrozi de sudură sau găinaț, pentru grăbirea fermentării.

Articolele nu prezentau însă analize de laborator, dosare penale ori mărturii directe ale unor producători. Era vorba despre relatări culese din lumea vânzătorilor și consumatorilor de alcool ieftin.

Odată publicată în presă, povestea a fost preluată și îmbogățită. Pufoaica nu mai era doar numele argotic al unei băuturi proaste, ci devenea ingredientul principal al unei presupuse rețete.

Experimentul care a făcut legenda să pară reală

În 2009, artistul Ciprian Homorodean a realizat proiectul „Rachiu din căcat și pufoaică”, inspirat de o presupusă rețetă veche din Teregova. Potrivit prezentării proiectului, artistul a obținut prin distilare un lichid de 42 de grade, folosind inclusiv găinaț.

Au fost îmbuteliate 100 de recipiente, iar întregul proces a fost filmat. Proiectul era însă unul artistic, construit în jurul sărăciei, al improvizației și al rolului alcoolului în societate.

Experimentul arată că pot fi distilate amestecuri în care există materii fermentabile. Nu demonstrează că românii produceau pe scară largă alcool din pufoaice și nici că haina însăși genera alcool.

Este sau nu țuică?

Din punct de vedere legal, răspunsul este categoric. Țuica poate fi obținută exclusiv prin fermentarea și distilarea prunelor, întregi sau zdrobite, ori a sucului de prune, potrivit normelor publicate pe Portalul Legislativ.

Orice băutură realizată din zahăr, alcool industrial, resturi alimentare sau alte ingrediente nu poate fi numită țuică, chiar dacă este distilată într-un cazan asemănător.

Verdictul este, așadar, unul nuanțat. „Pufoaica” a existat cu siguranță ca termen argotic pentru alcoolul contrafăcut și este posibil ca unele persoane să fi folosit efectiv haine vechi drept saci, filtre sau recipiente improvizate. Nu există însă dovezi solide că pufoaica ar fi fost o materie primă din care se producea alcool.

Mitul s-a născut din sărăcie, lipsuri, improvizațiile epocii comuniste și umorul negru al consumatorilor. Ulterior, relatările orale și presa au transformat o denumire argotică într-o „rețetă” prezentată uneori drept fapt incontestabil.

Dincolo de legendă, asemenea băuturi nu trebuie testate. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că alcoolul produs clandestin poate conține metanol și alte substanțe toxice, cu risc de intoxicație gravă sau deces