Cum l-a „inspirat” Veronica Micle pe Mihai Eminescu să scrie „Luceafărul”? Controversată, prin prisma moralități sale, „îngerul blond” eminescian a fost muza multor poezii de-ale acestuia.
Dar, în cazul cunoscutului poem, situația a avut nuanțe aparte, care, deși, probabil bănuite de unii, au fost onfirmate mult mai târziu, la 45 de ani de la moartea celor doi.
Cum l-a „inspirat” Veronica Micle pe Mihai Eminescu să scrie „Luceafărul”? Ultima ei poezie
În noaptea de 2 spre 3 august 1889, Veronica Micle s-a hotărât să-și încheie socotelile cu această lume, otrăvindu-se cu arsenic. Avea tot 39 de ani, vârsta la care se prăpădise și geniul poeziei noastre.
Dar, în urma sa a rămas legenda și, mai ales , legătura specială pe care a avut-o cu Mihai Eminescu.
„Venise pe lume într-o zi de 22 aprilie 1850, la Năsăud, în Transilvania, cu numele de Ana Câmpeanu. A fost cel de-al doilea copil al cizmarului Ilie Câmpeanu și al Anei, care era moașă. Tatăl Veronicăi a murit înainte de nașterea fiicei sale.
Citește și: FOTO Câte fotografii cu Mihai Eminescu există? De ce nu sunt mai multe?
În 1863, la doar 13 ani, copilă fiind, l-a cunoscut pe Ștefan Micle, cu ocazia examenului de absolvire a Școlii Centrale de Fete din Iași, la care acesta a participat în calitatea sa de rector al Universității din Iași.
Micle s-a îndrăgostit de Veronica, pe care a luat-o de soție un an mai târziu, în 1864, cu binecuvântarea mamei acesteia, în ciuda diferenței foarte mari de vârstă, de 30 de ani. Au avut doi copii, două fete: Valeria (1866-1929) și Virginia Livia (1868-1937).
Nu se cunosc exact motivele și circumstanțele în care și-a schimbat prenumele din Ana în Veronica, dar va rămâne mereu în istorie cu acesta.
Veronica Micle și Mihai Eminescu s-au întâlnit prima oară la Viena, în 1872, unde poetul încerca să termine o facultate, iar ea își trata durerile de spate.
Veronica Micle cu cele două fete ale sale, cu puțini ani înainte de întâlnirea „astrală”, din 1872 la Viena, cu Mihai Eminescu - Foto: arhiva
După revenirea în Iași, Eminescu a devenit un apropiat al familiei Micle, în casa cărora era o prezență obișnuită.
De aici, a urmat o poveste de dragoste zbuciumată și, de fapt, nefericită, plină de pasiune, despărțiri, trădări, gelozii și împăcări.
Mânat de cursul propriului destin, Eminescu a ajuns în București, unde a lucrat ca redactor la ziarul „Timpul“.
Citește și: Câți copii a avut Veronica Micle, marea iubire a lui Mihai Eminescu? Adevărul despre fiica celor doi
De altfel, „nenea Iancu” a cunoscut-o chiar prin intermediul poetului, care l-a introdus în Junimea din Iași. Iar în capitala Moldovei, frumoasei blonde a rămas să-i țină adesea companie chiar IL Caragiale, amicul poetului, care îi fusese prezentat Veronicăi chiar de Eminescu
Iar „nenea Iancu” n-a avut multe ezitări când a venit vorba să-l „traducă” pe prietenul său chiar cu marea iubire a acestuia, mai ales că între Veronica și Eminescu relațiile erau periodic, tensionate, din cauza distanței și promisiunilor mereu neonorate de acesta de revenire în Iași.
Faptele fiind petrecute, se părea că scurta idilă va rămâne păstrată doar în sertarul cu secrete al celor doi implicați în ea.
Eminescu, în 1884, după un an de la prima publicare a „Luceafărului” - Foto: mihai-eminescu.ro
Dar, ulterior, intențiile lui Eminescu de a se căsători cu Veronica l-au alertat pe dramaturg. El, ca și alții, știa foarte bine că Micle nu-și păstra farmecele doar pentru Emin, așa cum îl spunea ea autorului „Luceafărului”.
Încercând să împiedice o asemenea greșeală, cel puțin în viziunea lui Caragiale, el îi mărturisește lui Titu Maiorescu, marele critic literar, politician și „îngrijitor” al soartei poetului, despre aventura sa cu Veronica, dar și despre restul iubiților acesteia.
În 1892, la trei ani de la moartea lui Eminescu și a Veronicăi, Titu Maiorescu i-a dezvăluit lui I. Al. Brătescu-Voinești, într-un interviu, cum s-au întâmplat lucrurile, dezvăluind că a fost nevoit să-i spună poetului despre aventura celor doi și infidelitățile celei pe care voia s-o ia de soție.
Însă devăluirile au fost făcute publice, la rugămintea aceluiași Maiorescu, mult mai târziu, abia în 1934, în revista „Convorbiri literare” din luna noiembrie a acelui an.
Citește și: Care au fost femeile din viața lui Caragiale? De ce a vrut Eminescu să-l provoace la duel?
„Cunoşteam bine reputaţia de care se bucura (n.r. - Veronica Micle). Ştiam că fusese… prietena multora, între care şi a lui Caragiale. Mi-o mărturisise chiar el (n.r. - Caragiale), și-a început Maiorescu „spovedania”.
Marele critic literar a fost nevoit - spunea el - să-i dezvăluie lui Eminescu sordidul aspect al trădării Veronicăi cu Caragiale, atunci când acesta l-a vizitat pentru a-l anunța că se va căsători cu femeia iubită.
Mai mult, când Maiorescu îl întreabă din ce vor trăi, Eminescu spune că vor munci amândoi, iar el se va lăsa de poezie. Această perspectivă l-a îngrozit și șocat pe Maiorescu, așa că decide să-i spună poetului tot adevărul.
„Ştiam că relaţiile între Eminescu şi Caragiale nu erau cordiale. Nici nu puteau să fie. Amândoi oameni de talent remarcabil, aveau facturi sufleteşti diametral opuse. (...)
În materie de dragoste, Eminescu era de o timiditate dusă până la naivitate, Caragiale, de o îndrăsneală dusă până la cinism. Vrând, cum îţi spuneam, să împiedec cu orice preţ pe Eminescu de la un act pe care-l socoteam nebunesc, i-am luat mâna şi, ţinând-o strâns într-ale mele, i-am spus:
„Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea pe care ştiu că o să ţi-o pricinuesc, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste…, n-o merită. Înainte de dumneata a fost …prietena altora, a fost şi a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el…”, a rememorat Maiorescu acel moment, în interviul menționat și citat de dosaresecrete.ro.
După ce a ascultat vorbele criticului, Eminescu n-a rostit decât un cuvânt „Canalia!”, după care s-a ridicat și a plecat. Ulterior, l-a confruntat pe Caragiale, pe care se pare că l-a și bruscat fizic, ba chiar l-a provocat la un duel niciodată petrecut, spre șansa literaturii române.
Veronica Micle la 36 de ani, în 1886 - Foto: arhiva
Dar, din durerea pricinuită de trădarea Veronicăi, tot spre șansa literaturii noastre, Eminescu - deși el însuși nu era „ușă de biserică”, în schimb era foarte gelos - a creat faimosul poem „Luceafărul”, lucru confirmat și de Maiorescu în mărturisirile făcute lui Brătescu-Voinești.
„„Luceafărul” a răsărit din noaptea unei mari dureri. Am să-ţi fac o mărturisire, dar şi o rugăminte: păstreaz-o pentru mult mai târziu.
Între Eminescu şi mine exista o legătură ca aceasta care ne uneşte pe noi doi, ba poate şi mai strânsă. Cu timpul, ne ajunsese ca o rudă apropiată şi dragă, căreia îi era uşa deschisă la orice oră. De câtăva vreme însă, vizitele lui se răreau şi în curând începu să lipsească şi de la adunările noastre literare.
Am aflat degrabă pricina acestei schimbări; era legătura lui cu Veronica Micle, legătură care pe zi ce trecea ameninţa să-l înstreineze cu totul de cercul «Junimei».
Doamne, domnule Brătescu, va sosi poate o zi în care se va cunoaşte toată sincera mea solicitudine pentru soarta bietului Eminescu. Visam pentru el o situaţie frumoasă, atât de meritată prin marele lui talent, prin vasta lui cultură şi prin limpezimea minţii lui geniale.
Aş fi vrut să-l văd ocupând o catedră universitară de filosofie, aş fi vrut să-l văd căsătorit cu o fată bună, cinstită şi cu ceva stare, care să-l fi putut pune la adăpostul nevoii de a munci din greu pentru a-şi asigura existenţa.
Poţi deci înţelege cât mă îngrijora şi mă durea faptul că-l vedeam în fiecare zi mai învăluit în mrejele unei femei ca Veronica Micle”, spunea criticul.
Citește și: Cine i-a schimbat numele lui Mihai Eminescu? Cum se semna poetul?
El a mai adăugat că, după crunta dezvăluire despre Micle și Caragiale și intempestiva plecare a lui Eminescu din biroul său, nu l-a mai văzut o vreme pe acesta, în schimb a citit „Luceafărul”.
Poemul a fost însă publicat prima oară nu în țară, ci la Viena, în aprilie 1883, în Almanahul societății studențești „România Jună”, fiind abia apoi preluat și în „Convorbiri literare”, din Iași, revista Societății literare Junimea, condusă de Maiorescu.
„Multă vreme nu l-am mai văzut. „Luceafărul” n-a apărut în Convorbiri, ci într-o publicaţie din Viena, de unde apoi a fost reprodus în Convorbiri. S-a jenat să mi-o trimeată mie? Căci, oricât de splendidă era haina în care îmbrăcase prozaicele mele cuvinte, prin care încercasem să-l conving, ştia c-o să le recunosc.
Da, dintr-o mare durere a răsărit „Luceafărul”... Şi totuşi, Eminescu, mai târziu, a recăzut „ca ’n trecut în mări, din tot înaltul”; s-a împăcat cu Veronica Micle. Când am aflat-o, nu m-a surprins; mi-am zis că trebuia să mă aştept”, mai spunea Maiorescu despre acele evenimente.
Mprmântul Veronicăi Micle de la Mănăstirea Văratec - Foto: blogger.com
Pe de altă parte, despre Veronica și „Eminul meu iubit”, cum îi mai spunea poetului în scrisori, s-a spus că ar fi avut chiar și un copil, o fiică, născută prin mai sau iunie 1880, dar care ar fi venit pe lume moartă.
Informația a fost dată, la un moment dat, de fiica cea mare a Veronicăi, Valeria, dar marea majoritate a celor care au cercetat viața celor doi o consideră o simplă fabulație.
Geniul absolut al poeziei noastre a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul dr. Șuțu aflat pe strada Plantelor din București, la doar 39 de ani.
La aflarea veştii, Veronica Micle a scris în doar 20 de minute poezia „Raze de lună”, apoi s-a cufundat în drepresie.
La două săptămâni de la moartea iubitului său Emin, la începtul lui iulie, decide să se retragă la Mănăstirea Văratec, județul Neamț, așezământ căruia, în 1866, îi donase casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama ei.
În seara de 2 august, ea a primit în vizită mai multe persoane. Era vorba de câteva femei cunoscute din Iaşi, familia Curelaru din Roman, câteva călugăriţe.
Citește și: Când s-a născut Mihai Eminescu, de fapt? Care a fost data declarată de poet la Junimea?
În discuţii revenea, inevitabil, figura lui Eminescu, detaliile morţii lui. Dar a fost prezentă și remorarea întâmplărea bizare trăite de Veronica, doar cu puțin timp înainte, care o urmarea obsesiv.
Aflată într-un loc numit Poiana Ţigăncii, în timp ce-şi oglindea chipul în apă pârâului, îi apăruse imaginea lui Eminescu. Ciudata viziune a speriat-o, accentuând gândul propriei morţi, pe fondul depresiei de care suferea.
În noaptea respectivă, când deja se trecuse în 3 august - dată la care se împlineau 50 de zile de la stingerea lui Eminescu - după plecarea oaspeților, iar mănăstirea se cufundase în liniștea întunericului, Veronica s-a sinucis cu arsenic - pe care-l procurase din timp - în casa cu etaj a maicii Fevronia Sârbu, unde locuia într-o cămăruță. Avea tot 39 de ani.
„Sticluţa cu arsenic fusese golită repede, după miezul nopţii de 2 spre 3 august, cu „lăcomie hotărâtă””, avea să scrie în raportul medical doctorul Taussig, chemat la fața locului pentru a constata decesul, potrivit sursei citate.
Ultimele sale versuri notate pe hârtie au fost dintr-un poem rămas neterminat, datat 1 august, deci cu nici două zile înainte de noaptea fatidică.
„O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie şi curma a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm,/ Să dorm pe veci”, scria poeta în anticiparea gestului său.
Veronica Micle a fost înmormântată, pe 6 august 1889, chiar în curtea bisericii ,,Sfântul Ioan Botezătorul” ce se află în incinta Mănăstirii Văratec, în timp ce Eminul își doarme somnul de veci în Cimitirul Bellu din București.
Dar amândoi vor trăi etern în aceeași legendă, legați pe vecie de amorul lor „pământean”, adică imperfect, din care s-a născut și „Luceafărul”.
