Flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 a fost aprinsă în Grecia
Flacăra Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, de la Milano-Cortina (Italia), a fost aprinsă miercuri în timpul unei ceremonii desfășurate la Olympia, în Grecia.
Evenimentul oficial a fost însă mutat de la situl antic Olympia într-o sală interioară a muzeului arheologic din apropiere, din cauza prognozei meteo, care anunța ploi în regiune, informează DPA, citat de Agerpres.
„Flacăra pe care o aprindem astăzi nu poartă doar speranțele sportivilor, ci și visurile tuturor celor care cred în puterea sportului. O putere care ne inspiră, ne unește”, a declarat Kirsty Coventry, președinta Comitetului Internațional Olimpic (CIO).
Citește și: Cine e românul ce a fost director tehnic pentru Papa, Jocurile Olimpice din Atena și Opera din Dubai
Flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 a fost aprinsă în Grecia
Pentru Coventry, prima femeie aleasă la conducerea CIO, aceasta este prima sa ceremonie de aprindere a flăcării olimpice de la preluarea funcției.
În ciuda mutării ceremoniei, flacăra a fost aprinsă conform tradiției la Templul Herei, în timpul unei repetiții de urgență, luni, proftându-se de faptul că cerul s-a înseninat temporar.
Marea Preoteasă, actrița Mary Mina, a folosit lumina soarelui și o oglindă concavă pentru a aprinde flacăra, care a fost dusă la muzeul arheologic pentru ceremonia de miercuri.
Petros Gkaidatzis, medaliatul olimpic cu bronz al Greciei la canotaj la JO 2024 de la Paris, a fost primul purtător al torței. El a alergat prima parte a ștafetei alături de campioana olimpică la cros, Stefania Belmondo, prima purtătoare a torței din partea Italiei.
Numărul de invitați care au participat la ceremonie a trebuit să fie strict limitat, fără participarea fanilor.
După o ștafetă de o săptămână în Grecia, o călătorie de 2.200 km prin locații emblematice ale acestei țări, torța va fi înmânată organizatorilor Jocurilor Olimpice 2026 de la Milano și Cortina d'Ampezzo, pe 4 decembrie, pentru ștafeta internă din Italia.
Flacăra olimpică va vizita toate cele 20 de regiuni, 110 provincii și 300 de municipalități ale Italiei, înainte de ceremonia de deschidere programată pe 6 februarie 2026 la Milano.