De-a lungul carieriei sale, Corina Chiriac a întâlnit o mulțime de oameni, mulți i-au devenit prieteni și astăzi abia așteaptă să se întâlnească și să socializeze ca altădată, însă au fost și persoane în viața cântăreței cu care artista nu a reușit să lege o relație de amiciție.
Corina Chiriac a avut iubiri celebre în România și peste hotare.
O femeie de o frumusețe aparte, neconvențională, Corina Chiriac a avut și un șir de iubiți celebri. În tinerețe, a avut o aventură cu seducătorul dar instabilul fotbalist Alexandru Boc, apoi a trăit o poveste nebună de iubire cu Ovidiu Lipan-Țăndărică și era gata-gata să se mărite cu cel mai mare cântăreț din Cehoslovacia – Karel Gott.
Dacă nu erai Sandu Boc, te terminam!
„Cu Corina Chiriac am fost împreună trei luni... Țin minte că am fost la Mânăstirea Dintr-un Lemn. Avea acolo casa părintească, dar noi n-am luat în calcul că în duminica aia era sărbătoare mare. Și când au aflat ăștia din sat că era Corina acolo, veniseră o sută de persoane la poartă! Ne-am suit în mașină și-am plecat... A fost o chestie scurtă cu ea... Am avut, în schimb, două relații mai lungi, cu cea mai frumoasă handbalistă și cu cea mai frumoasă voleibalistă. N-am finalizat pentru că ambele voiau copii, iar eu nu mai voiam. Aveam deja unul. De-atunci nu m-a tentat să mă recăsătoresc", a mărturisit Sandu Boc, care nu rata nicio femeie frumoasă care-i ieșea în cale", a dezvăluit fostul fotbalist la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu".
A doua iubire celebră: Lipan Țăndărică
O a doua mare iubire „celebră” a fost cu Ovidiu Lipan, zis „Țăndărică”. Relația lor s-a încheiat în iunie 1977, când Țăndărică a fugit din țară împreună cu colegii din trupa Phoenix. Cu câțiva ani în urmă, cântăreața a luat foc atunci când toboșarul a recunoscut în mass-media cum s-a iubit cu aceasta pe un balcon, martor fiind un zidar. Cei doi au fost împreună timp de patru ani.
Mi-era dor, vărsam o lacrimă
Corina Chiriac l-a cunoscut pe Karel la un festival de muzică din Cehoslovacia, iar la scurt timp, cei doi formau deja un cuplu. Interpretul avea mare succes la femeile frumoase, iar frumusețea Corinei l-a făcut să se îndrăgostească nebunește de ea. Cei doi au fost la un pas de căsătorie.
Corina Chiriac a făcut mult timp naveta în Republica Cehoslovacia, țara natală a iubitului ei, atât pentru concerte, cât și pentru a se întâlni cu el. Nu a fost să fie însă nici de data aceasta, unii speculând că la originea rupturii s-ar fi aflat oficialii comuniști de la București.
Totul a fost frumos între ei până în anul 1983, când Corinei Chiriac i s-a luat paşaportul, iar povestea de iubire s-a stins. Karel Gott a murit, pe 1 octombrie 2019, la 80 de ani, după o luptă cu leucemia.
O căsătorie care s-a sfârșit repede
Corina Chiriac a ajuns totuși în fața altarului mult mai târziu, în Statele Unite, în 1993, cu un un bărbat mult mai tânăr decât ea (avea 11 ani mai puțin!), omul de afaceri Virgil Anastasiu. Mariajul a durat însă numai patru ani, cei doi divorțând în 1997.
Corina Chiriac și Virgil Anastasiu s-au cunoscut în America, la un restaurant românesc și s-au căsătorit în Las Vegas. „În America am stat câţiva ani, am lucrat ca agent imobiliar, câştigam cât să o duc bine, nu neapărat foarte bine. Acolo m-am şi măritat cu Virgil, care se născuse în Constanţa. Ne-am întors în România când am aflat că părinţii noştri s-au îmbolnăvit”, a povestit solista.
Cei doi au fost căsătoriţi în perioada aprilie 1993 – iunie 1997. În 2010, Virgil Anastasiu spunea despre Corina Chiriac: „Era soţia perfectă. Cuminte, casnică, avea grijă de gospodărie, făcea curat, mă aştepta cu mâncare. Sunt mândru că am fost singurul soţ al Corinei Chiriac”. Acesta a dat și detalii despre prima lor întâlnire: "Am invitat-o să danseze cu mine, dar m-am adresat la persoana a II-a, singular. Ea a ridicat din sprânceană şi a trebuit să-mi corectez comportamentul pentru a mă adapta cerinţelor ei de protocol ca să reuşesc să construiesc o relaţie.
M-am îndrăgostit pentru că arăta bine, era inconfundabilă, era Corina. O iubeam pe Corina, eram mândru, dar sigur că nu asta era neapărat cartea de vizită cu care doream eu să mă prezint. Eram un specialist în cu totul alt domeniu, nu doar soţ al Corinei. Ne-am trezit într-o dimineaţă şi am descoperit că deşi ţinem enorm unul la celălalt, niciunul nu reprezentam idealul pentru celălalt. Corina îşi dorea probabil un bărbat care să-i acorde mai multă atenţie, care să aibă un program mai redus. Iar eu îmi doream o soţie care să participe mai activ la viaţa mea mondenă. N-am părăsit-o pentru o femeie mai tânără, aşa cum au spus gurile rele.
Prietenii cu dus și întors
Corina Chiriac a mărturisit că a fost trădată de prieteni pentru că a preferat întotdeauna să nu dezvăluie secretele sale nici măcar oamenilor apropiați, conform viva.ro.
'Nu neapărat (n.r. că a fost trădată de prieteni) Ca să nu fii trădat înseamnă că nu e bine să spui secretele tale, iar atunci nu are cine să te trădeze. În general, în viața noastră e foarte greu să ai niște secrete. Viața noastră e publică chiar și acasă, am vecini, am șoferi de taxi care mă iau, nu e ca și cum vai am ascuns un elefant în sufragerie și nu a aflat nimeni de el.
Citește și: Înainte de Tom și Jerry ne uitam la Mihaela și Azorel. Cele 5 minute de fericire din „1001 de seri”
Sunt oameni care indiferent din ce motiv se trezesc criticându-te și nu întotdeauna în locuri cele mai utile. Prietenul e cel care ține o distanță agreabilă față de tine și tu față de el, ca să ne referim la cea mai simplă relație de prietenie', a mai declarat cântăreața.
Plăcerea de a te întâlni
'Un prieten este un om cu care îți face plăcere să te întâlnești, cu care nu îl îngreunezi neapărat cu poverile tale, nu e neapărat umărul pe care trebuie să plângi, dar un prieten în ziua de astăzi, având în vedere că toți suntem alergați și obosiți, este un om care îți zâmbește când te vede, iar asta e mare lucru', a declarat artista.
Citește și: De ce Vișan și Florin Piersic nu sunt prieteni și nu joacă împreună. Pentru cine au făcut o excepție