joi 29 ianuarie
EUR 5.0957 USD 4.2651
Abonează-te
Newsweek România

Începe procesul directorului colegiului de elită din Iași acuzat de luare de mită. A primit bani de la părinți

Data publicării: 29.01.2026 • 17:35
Scoala - Foto: Freepik
Scoala - Foto: Freepik

Procesul fostului director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” poate începe.

Procurorii DNA și-a menținut dispoziția de trimitere în judecată a lui Gheorghiță Nistor chiar și după ce o bună parte din rechizitoriul întocmit acum mai bine de doi ani a fost anulată în baza unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Urmează ca Tribunalul să stabilească primul termen de judecată

heorghiță Nistor a fost trimis în judecată în noiembrie 2023, alături de el fiind inculpate și Andreia Sănătescu, educatoare la Grădinița cu program prelungit nr. 12, și directoarea acestei unități de învățământ, Anca Ariton.

Nistor a fost acuzat că ar fi primit 300 de euro de la Sănătescu, care voia să-și transfere fiul în clasa a X-a la liceul „Vasile Alecsandri”. „Afacerea” fusese intermediată de Anca Ariton, aceasta cunoscându-l pe Nistor. În calitatea sa de director al Colegiului, Nistor monitoriza procedura de transfer al elevilor, avea posibilitatea să obțină și să pună dispoziție variante de subiecte date la examenele de transfer în anii anteriori, selecta și numea profesorii care făceau parte din comisia care elabora subiectele și le putea obține înainte de examen. Procurorii DNA au propus judecarea lui Nistor pentru luare de mită, a Andreiei Sănătescu pentru dare de mită, iar a Ancăi Ariton, pentru complicitate la această faptă. Mai mult pe ziaruldeiasi

Mai multe articole din secțiunea Sport
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră