Gibilan este, de fapt, Cibilan, iar numele său real este Marin Marian. În anii ’80 nu avea rival la bătaie în tot Bucureștiul.
Așa s-a născut expresia "Să moară Gibilan" care este un fel de jurământ al infractorilor. Cu toate acestea Cibilan n-a murit.
Viața lui s-a împărţit între stadioane, puşcării şi locurile unde singurul argument era pumnul.
Acționa cu predilecție în zona Colentina-Tei, dar tot Bucureștiul îi știa de frică.
Cine a fost periculosul Gibilan care bătea tot în stilul lui Piedone
I-a snopit în bătaie pe interlopii Coco Anghel, Cezar și Dan Mutu, cunoscuți drept „regii Bucureștiului”, până când a apărut Fane Spoitoru. Cu toate acestea, a evitat să intre în vreo gașcă.
Cibilan a fost fotbalist profesionist pentru o scurtă perioadă. Evident, a jucat pe postul de fundaș central, dar la 18 ani a fost condamnat la închisoare.
A terminat cu greu 8 clase, pentru că s-a simțit mai bine în stradă. I-au trecut mulți bani prin mână, însă nu a știut prea bine cum să-i gestioneze. Astfel, Cibilan a ajuns la bătrânețe sărac, locuind în casa părintească din București, înghesuită și fără sobă.
Cibilan a urmat de tânăr calea „haiduciei”. Deşi abia făcuse majoratul când a fost încarcerat, Cibilan nu s-a temut să-şi spună “punctul de vedere” din prima zi.
“A intrat acolo şi a întrebat cine e cel mai şmecher, şeful de acolo şi l-a scos la interval. L-a snopit p-ăla în bătaie şi a devenit «brigadier». Pe scurt, şef. Adică nu muncea cu ăia la stuf, ci doar se plimba printre ei, stătea în care pat voia, evident dintre cele de jos. Îi făceau ăia unghiile, îi aduceau carne, când se nimerea să aibă aşa ceva în meniu”, spun cei care îl cunosc, conform Libertatea.
După ce s-a eliberat, Cibilan s-a întors la fotbal, în calitate de “bodyguard”. Şi a urmat o altă întâmplare de pomină.
Era cel mai mare fan al formaţiei Calculatorul, care juca în Colentina, chiar pe locul unde e terenul lui Juventus. În ’86, a mers cu băieţii într-un cantonament la Venus. Era gardianul echipei.
La un moment dat, a trecut o maşină cu cinci hăndrălăi pe lângă grupul “calculatoriştilor” şi a început circul de la o femeie. Cibilan i-a pus pe toţi pe capotă. Se laudă cu tactica lui: «L-am minţit cu dreapta şi i-am dat cu stânga!».
Când au ajuns la hotel au aflat că erau miliţieni care urmăreau pe altcineva. Pe unul dintre “calculatorişti” l-au luat şi l-au legat cu cătuşe de un calorifer şi l-au bătut crunt. Cibilan urla: «Daţi-i drumul, că eu sunt dat periculos pe ţară!».
Şi-a luat colegul de acolo ca pe o cârpă, ca pe un sac cu cartofi şi a plecat. Nu s-a temut nicioadată de “organele statului”. “Odată a bătut un miliţian, l-a dezbrăcat şi când a fost arestat era îmbrăcat în colonel”, spun cei care aud zilnic faptele sale de vitejie.
I-a cunoscut pe Maromet și pe Lungu
La Poarta Albă i-a cunoscut pe celebrii gardieni “Maromet” şi Lungu, făcuţi cunoscuţi prin versurile celebrei melodii a lui Ionel Tudorache “La Chilia-n port”: “La Chilia, la Tătaru / Ah, ce dureros / Bate Maromet cu paru / Ah, ce dureros / La Tătaru, la Chilia / Ah, ce dureros / Bate Lungu cu frânghia”.
“Cică avea Maromet ăla un par cu care, dacă-ţi dădea una, erai distrus două zile. Era ditamai omu, purta 50 la picior”, este portretul bestiei care l-a speriat până şi pe durul Cibilan.
Stă într-un bordei
Acum, Cibilan stă în casa părintească. De fapt, într-o prelungire, pentru că în casa “bună”, la stradă, locuieşte sora sa, cu familia ei. “E un bordei lângă Bamboo. Zici că e Coliba Unchiului Tom. N-are uşă, şi nici sobă”, dezvăluie vecinii. Dar are plasmă, dar se încălzeşte cu un calorifer electric. De fiecare dată când ia banii, primul lucru pe care-l face este să plătească factura la curent.
