Care român a inventat stiloul și a mers primul cu trenul? A fost secretarul lui Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821 din Țara Românească, dar, inclusiv la sfatul acestuia, a lăsat gândurile de luptător pentru cele ale cunoașterii.
Și a fost bun în asta, activând cu vie curiozitate și dorință de a experimente în variate domenii. Pe 2 octombrie se âmplinec 149 de ani de la moartea sa.
Care român a inventat stiloul și a mers primul cu trenul? Secretar al lui Tudor Vladimirescu
Probabil că numele de Petrache Poenaru vă este cunoscut în asociere cu inventarea stiloului pe care azi, din păcate, tot mai mulți oameni l-au abandonat în favoarea tastei calculatoarelor și telefoanelor mobile.
Dar viața acestui mare român a fost mult mai mult decât născocirea „condeiului portăreț fără sfârșit”, cum l-a botezat el.
A venit pe lume la 10 ianuarie 1799, în comuna vâlceană Beneşti, într-o familie veche de boieri. După ce s-a înscris la o şcoală din Craiova, de la vârsta de 19 ani şi-a continuat studiile în Bucureşti, la Colegiul Naţional Sf. Sava, dar a învăţat şi în străinătate.
S-a alăturat Revoluției de la 1821, devenind secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu. În această alitate nu doar că se ocupa de corespondența și actele „domnului Tudor”, ci a făcut mult mai mult de-atât.
Poenaru este cel care a adus definitiv tricolorul în conştiinţa românilor, cu ajutorul revoluției lui Vladimirescu.
Citește și: De ce avem pe drapelul național roșu, galben și albastru? Când s-au folosit aceste culori prima oară
El este cel care a creat stindardul armatei pandurilor, venind cu ideea înlocuirii vechiului steag, format din două bucăţi pătrate de pânză, albă şi albastră, unindu-le într-o singură bucată ce-i avea pictați pe Sfântul Gheorghe, Sfântul Teodor şi icoana Sfintei Treimi, în partea superioară.
Stindardul creat de Poenaru pentru armata de panduri a lui Tudor Vladimirescu - Foto: adevarul.ro
În cea inferioară era prezentă acvila cruciată (vulturul cu crucea în plisc), înconjurată de lauri - stema Ţării Româneşti - alături de o inscripţie scrisă în română cu litere chirilice.
Dar toate cele trei culori erau folosite în picturile de pe pânza drapelului, cu semnificaţia menţionată la început.
În plus, steagul avea, de asemenea, şi trei ciucuri lungi, atârnând de la vârful de lance, în cele trei culori ce au devenit la scurt timp culorile simbol ale drapelului naţional.
Primul era împletit din mătase roşie şi galbenă, al doilea, din mătase galbenă şi albastră, iar al treilea, din mătase albastră şi roşie, într-o îmbinare artistică expresivă a celor trei culori.
Citește și: Cine a fost primul român care a mers cu trenul? Când s-a inaugurat prima cale ferată în România?
Dar, în ciuda acestei realizări, liderul pandurilor și-a da seama că tânărul Poenaru, ce avea doar 22 de ani, nu posedă și calități de luptător, așa că l-a sfătuit să-și caute și să-și găsească vocația, oricare ar fi ea. Dar câmpul de luptă nu era, în mod clar, pentru el.
După înăbușirea mișcării revoluționare, Petrache Poenaru, primește bursă din partea statului și își continuă studiile la Viena, apoi la Paris unde a urmat cursuri de inginerie, mineralogie și geologie.
Nevoia de a scrie, îi dă ghes să inventeze un instrument care să-i ușureze această sarcină, într-o vreme în cre oamenii scriau cu pene de gâscă sau de lebădă al căror vârf îl înmuiau în mod repetat în cerneală.
Așa se face că, la 25 mai 1827, românul obține la Paris brevetul numărul 3208 pentru „Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”, așa cum l-a botezat el.
Adică, strămoșul stiloului de astăzi. La Poenaru, acesta arăta ca o pană mare de lebădă căreia românul îi atașase un rezervor cu cerneală.
Din păcate, meritul pentru acestă invenție i-a fost atribuit, ulterior, inginerului american Lewis Edson Waterman.
Acesta a preluat ideea românului transfomându-o, abia în 1884, într-un stilou ce se putea umple prin intermediul peniței, producând un flux mai sigur de cerneală.
Dar pentru Poenaru, episodul cu stiloul n-a fost decât un scurt pasaj din călătoria sa prin propriul destin. Avea călătorii mai importante de făcut, inclusiv una, la propriu, cu trenul, într-o perioadă în care „monstrul” pe șine abia intra în viața oamenilor.
Brevetul de invenție al „condeiului purtăreț”, din 1827, creat de Petrache Poenaru - Foto: Foto: Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Vâlcea
Istoria consemnează faptul că prima cale ferată din lume a apărut în 1830, între oraşele englezești Liverpool şi Machester.
A fost și ruta pe care avea să călătorească şi Poenaru, un an mai târziu, el devenind astfel primul român din istorie care s-a urcat în mijlocul de transport revoluţionar al secolului al XIX-lea.
Astfel, la 27 octombrie 1831, el s-a urcat în trenul ce făcea legătura între Liverpool şi Manchester, oferind, ulterior, o descriere a, pe atunci, ciudatului dar impresionantului mijloc de transport.
Citește și: Cum și-a trăit Mihai Eminescu ultimele zile din viață? Cine era pacientul care l-a lovit în cap?
„Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una dintre minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri (n.r. - Poenaru se referea, desigur, la vagoane) legate unele de altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi”, avea să explice el, după faimoasa călătorie., conform adevarul.ro.
Abia peste un sfert de secol avea să fie făcută și prima cale ferată de pe actualul teritoriu al României, în Banat, provincie aflată pe atunci sub ocupația Imperiului Austriac.
Pe 20 august 1854, a fost inaugurată linia Oraviţa - Baziaş, ce avea o lungime de 62,5 de kilometri. Inițial, ea a fost folosită doar pentru transportul cărbunelui extras din zona Munților Aninei.
Dar, după doi ani, în septembrie 1856, linia dintre Oraviţa şi Baziaş a fost deschisă și pentru transportul pasagerilor, potrivit cfr.ro.
În România de după Unirea din 1859, prima linie ferată construită a fost cea de pe ruta București - Giurgiu.
Proiectul acesteia a pornit în 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, dar cum lucrările au fost întârziate din cauza abdicării domnitorului, inaugurarea ei a avut loc pe 19 octombrie 1869, când domnitor era Carol I.
Revenind la Petrache Poenaru, odată întors în ţară, din 1832 şi până în 1848 a fost directorul Eforiei Şcoalelor Naţionale, un fel de ministru al învăţământului al zilelor noastre și a încercat să pună în aplicare tot ce cunoscuse mai bun prin ţările în care studiase.
A înființat cât mai multe şcoli primare, astfel ca şi copiii oamenilor săraci să poată învăţa carte şi a înfiinţat primele biblioteci şcolare din ţară, cea mai mare fiind cea de la Colegiul Sf.Sava, compusă din 10.000 de volume.
Tânărul dascăl a participat la întocmirea Regulamentului şcolilor şi la organizarea învăţământului orăşenesc şi al celui sătesc, încercând să convingă autorităţile vremii de necesitatea instruirii copiilor de țărani.
„Fericirea unui neam atârnă de buna creștere a tinerimii”, spunea Petrache Poenaru, cu ocazia examenului de sfârșit de an școlar la Colegiul Sf. Sava, în 1832, potivit sursei citate.
Pe parcursul vieții, a avut merite deosebite în dezvoltarea învăţământului şi culturii tehnice româneşti.
A fost și cel care a înființat Şcoala de Agricultură și ferma model de la Pantelimon. Astfel, prin crearea Şcolii de Agricultură de la Pantelimon în anul 1835 el a pus bazele învăţământului agricol în România.
Citește și: Cine e românca ce a luat Premiul Nobel pentru cel mai mare experiment din istorie? Neștiută în țară
De asemenea, tot el a realizat, în 1843, cea dintâi publicație gratuită şi oficială destinată mediului rural –„Învățătorul satului“.
A elaborat manuale școlare, contribuind la formarea terminologiei matematice în limba română și a publicat cele dintâi manuale de geometrie şi de algebră.
În 1870, ca recunoaștere a meritelor sale, Petrache Poenaru a fost ales membru al Academiei Române. A decedat cinci ani mai târziu, pe 2 octombrie 1875, la vârsta de 76 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.