Sorina Pintea a fost arestată preventiv, sâmbătă seară. Este acuzată de luare de mită în formă continuată.
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost reținută de procurorii DNA în urma unui flagrant. Pintea este acuzată că ar fi luat cerut mită pentru achiziționarea unor echipamente.
Nimic nu lipsește din spitalele românești de psihiatrie: pacienții legați, violența, abandonarea oamenilor, personalul insuficient, supraaglomerarea, mizeria. Însă nici măcar rapoartele oficiale nu discută despre decesele survenite acolo.
Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Craiova, unde ajung, practic, pacienții aflați în starea cea mai gravă, este invadată de "germeni peste limita admisă", precum Stafilococ auriu, Piocianic și Acinetobacter, dintre cele mai periculoase bacterii spitalicești.
Aproape 1.000 de absolvenți de medicină, farmacie și stomatologie nu vor ști pe ce posturi vor da concurs, după ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat într-o conferință de presă pe 1 noiembrie că a luat decizia să mențină actuala cifră de școlarizare aprobată deja.