Parchetul General a anunţat astăzi punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Citește și: Parchetul General a anunţat punerea sub acuzare a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu
„În cauza cunoscută generic sub denumirea 'Mineriada din 13-15 iunie 1990', procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal", relatează sursele citate de Agerpres.
Procurorii au stat doar zece minute în vila unde locuieşte Iliescu, intrând pe o poartă din spate pentru a evita jurnaliştii prezenţi la faţa locului.
Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare
Joi, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, foştii generali Vasile Dobrinoiu şi Peter Petre au fost chemaţi pe rând la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile.
Citește și: Teodor Mărieș: Planul de reprimare a manifestanților din 13-15 iunie, scris de Iliescu și Roman
În cazul lui Ion Iliescu a fost aplicată o procedură specială de punere sub acuzare, deoarece el nu se poate deplasa la sediul Parchetului, având 94 de ani.
Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanţă.
Procurorii militari susţin că, în luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment, printre care Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau - între care Virgil Măgureanu - directorul SRI, Adrian Sârbu - consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise patru persoane, două persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane, conform Agerpres.