Românii care au o afacere cu frații sau cu soțiile vor fi vizați de impozite mai mari. Ministrul Finanțelor a anunțat ce se va întâmpla cu afacerile de familie și cât vor plăti impozit.
De unde vine numele Podului Grant? Dacă n-ar fi fost botezat așa, probabil că n-am fi știut prea multe despre povestea de iubire specială din spatele botezării în acest fel a construcției care trece peste calea ferată, înainte ca trenurile să intre ori să plece din Gara de Nord.
Cine au fost cei 40 de mucenici? Pe 9 martie este sărbătorită ziua acestor martiri ai credinței creștine, soldați în armata romană, care au refuzat să se mai închine zeilor păgâni. Totuși, numărul lor putea fi mai mic, pentru că a existat și un trădător printre ei.
Cum s-a îndrăgostit împăratul Traian de sora regelui Decebal? Deși pare doar o legendă, cum nu există fum fără foc, se pare că întâlnirea dintre cei doi a existat. În plus, 150 de ani mai târziu, un stră-strănepot al lui Decebal, Regalianus, a devenit împărat roman.
Adolescent de 16 ani, înjunghiat chiar de sora sa pentru că făcea zgomot când se juca pe PlayStation. Caz șocant de violență între frați în Italia.