Dupã mai bine de 9 ani de judecatã, dosarul celor 22 de vameși corupți din Albița a ajuns la final. La condamnarea vameșilor a contribuit un dubios investigator sub acoperire molodovean, care a fost arestat de curând și urmează să fie extrădat în Italia.
România are o listă lungă de politicieni, majoritatea miniștri, care au fost condamnați, cu suspendare sau executare, pentru săvârșirea unor fapte de corupție. Majoritatea dintre ei au fost deja eliberați din penitenciar.
Guvernul a adoptat două proiecte de Lege pentru modificarea și completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, și pentru modificarea altor acte normative. Unul prevede că înregistrările SRI din dosare de siguranță națională vor fi probe în dosare de corupție.
Industriaşul Nicolae Malaxa este, probabil, cel mai important, influent, dar şi cel mai controversat om de afaceri al ţării din perioada interbelică. Biografia sa tumultuoasă conține întâmplări captivante despre bani, politică, corupţie şi exil.
Legat de acelaşi dosar, Parchetul financiar de la Atena a deschis o anchetă preliminară pentru luare de mită şi spălare de bani cu privire la eurodeputata elenă Eva Kaili.