Procurorul-şef european: Corupţia este peste tot, nu există nicio ţară curată în Uniunea Europeană

DE Alin Crișan | 04.11.2022 - 19:44
Laura Codruța Kovesi - Foto: Profimedia
Laura Codruța Kovesi - Foto: Profimedia

Procurorul-şef european a adăugat că toate cazurile expuse sunt importante în egală măsură, indiferent dacă ele implică miniştri sau oameni obişnuiţi. ''Toţi sunt egali în faţa legii şi investigaţiile ar trebui să fie desfăşurate în acelaşi fel'', a explicat Laura Codruţa Kovesi.

SHARE

Corupţia este prezentă peste tot şi nu există nicio ţară membră a Uniunii Europene ''fără corupţie'', a susţinut vineri, la Zagreb, şefa Biroului procurorului public european (EPPO, Parchetul european), Laura Codruţa Kovesi, transmite HINA.

''Există un mit pe care aş dori să îl risipesc astăzi. Dacă Croaţia sau Bulgaria sau România are mai multe cazuri decât alte state membre ale UE, aceasta nu înseamnă că aceste ţări sunt mai corupte decât celelalte. Nu există nicio ţară curată în Europa, corupţia este prezentă pretutindeni'', a declarat Kovesi într-o conferinţă de presă desfăşurată în timpul vizitei sale din această săptămână în Croaţia.

''Pot vedea că în Croaţia există o dorinţă de a descoperi acele infracţiuni şi de a le investiga. Cred că acest lucru este foarte important, atunci când vorbim despre corupţie şi lupta împotriva fraudei financiare, despre cum se comportă autorităţile. Dacă ele încearcă să ascundă sub covor acele probleme şi să descopere zero cazuri, aceasta nu înseamnă că nu există corupţie. Cred că numărul de cazuri reflectă existenţa voinţei politice şi că toată lumea face o muncă formidabilă'', a continuat ea.

În prezent, EPPO tratează peste 1.200 de cazuri, a spus Kovesi, fără a oferi alte detalii.

''Croaţia va intra în zona euro în două luni şi sunteţi deja în zona EPPO, ceea ce aduce avantaje şi responsabilităţi. Avantajele înseamnă o protecţie mai bună a bugetului şi a supremaţiei legii şi instrumente mai bune pentru descurajarea bandelor infracţionale. Responsabilităţile încep cu descoperirea fraudei. Descoperirea este primul pas înaintea anchetelor, punerii sub acuzare, deciziilor, confiscărilor'', a adăugat şefa EPPO.

EPPO, la care participă 22 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, este o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro.

Fiecare stat participant are un procuror european în cadrul Colegiului EPPO la Luxemburg, care este prezidat de procurorul-şef european, funcţie deţinută în prezent de procurorul român Laura Codruţa Kovesi. Fiecare ţară participantă are cel puţin doi procurori europeni delegaţi, care conduc investigaţii în ţara lor. Patru state membre ale UE - Polonia, Suedia, Ungaria şi Irlanda - au ales să nu participe la EPPO, iar Danemarca are un opt-out de la spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie.

În primul an al operaţiunilor sale EPPO a confiscat active în valoare de 250 de milioane de euro. Bugetul anual al instituţiei este de 44 de milioane de euro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te