Nicolae Malaxa s-a născut la 10/23 decembrie 1884, la Huşi, judeţul Vaslui, într-o familie de aromâni stabiliţi aici în anul 1818, tatăl său – Costache Malaxa – având origini greceşti, iar mama sa, Elena Ruxandra, fiind fiica spătarului Bădărău, mare dregător local, scrie Rador.
Conform unor surse, Malaxa aurmat la Iaşi atât clasele primare cât şi liceul, iar conform altora, acesta ar fi urmat clasele primare la Bârlad, iar apoi Liceul “Roşca Codreanu” din Iaşi, absolvit în anul 1901.
În acelaşi an pleacă în Germania, unde frecventează cursurile de inginerie la Universitatea Politehnică din Karlsruhe, (Karlsruher Institut für Technologie în zilele noastre).
Se reîntoarce în ţară, şi una din primele afaceri puse pe picioare este fabrica de ulei vegetal Mândra Bârlad – încă funcţională şi astăzi -, înfiinţată în anul 1912 şi provenită dintr-o investiţie iniţială – o presă de ulei acţionată cu abur produs de o locomotivă – realizată în anul 1909.
În industria uleiurilor vegetale existau, la acel moment, fabrici concurente la Bacău şi Galaţi, însă, în zona Bârladului, unde se cultivau cu rezultate foarte bune oleaginoasele, nu exista aşa ceva, iar Malaxa a intuit că „Mândra” – un nume ales se pare de la o „idilă” locală pe care ar fi avut-o industriaşul – va fi un succes.
Tot la Bârlad, el înfiinţează în anul 1911 un atelier de prelucrări mecanice prin aşchiere, axat în primul rând pe strungărie, o turnătorie şi un atelier de reparaţii auto. Şi tot aici, Malaxa a înfiinţat în această perioadă o şcoală de ucenici.
La vârsta de 37 de ani, pe 3 august 1921, Malaxa – devenit deja inginer cu experienţă şi un abil om de afaceri-, înfiinţează, pe un teren viran situat la periferia Bucureştiului, un atelier de fabricare de material rulant, în care se reparau locomotive şi vagoane de cale ferată.
În 1923, extinde afacerea şi începe să construiască, în Titan, o uzină pentru producerea materialului rulant de calea ferată, pornind de la un avans de la Căile Ferate Române pentru contractul încheiat şi cu ajutorul unor credite de la diverse bănci. Malaxa a utilat uzina cu peste 80 de maşini-unelte cumpărate din Germania, aceasta devenind cea mai performantă fabrică de material rulant din Europa de la acea vreme.
Uzinele Malaxa, devenite după naţionalizare “23 August” şi mai apoi Faur, au fost ani la rând etalonul industriei româneşti, o mândrie inclusiv pentru regimul comunist.
În 1927 uzinele au fost date în folosinţă, iar un an mai târziu, de pe poarta lor ieşea prima locomotivă cu abur produsă de Malaxa, scrie Adevărul.ro. Politica de resurse umane a industriaşului a făcut ca la Uzinele Faur să aibă în scurt timp 8.000 de angajaţi. Salariile erau printre cele mai bune din industria românească, dădea o masă gratuită muncitorilor, asigura asistenţă socială, echipamente de protecţie individuale, facilităţi moderne precum vestiare şi săli de duş. Fotografiile din 1940 prezintă muncitorii de la Uzinele Malaxa în salopete iar în spaţiile de motaj purtau chiar halate albe. Se observă în imaginile de acum peste şapte decenii aşezarea ergonomică a utilajelor, spaţii largi între ele pentru acces dar şi pentru evitarea accidentelor de muncă.
În anul 1933, în plină criză economică mondială, uzina „Malaxa” livra locomotiva cu numărul 100.
Pe lângă atelierele de material rulant şi Uzina Malaxa, s-a construit şi fabrica de ţevi fără sudură din oţel “Malaxa Tub”, viitoarea Uzină Republica, cea mai modernă de acest tip din Europa, având în vedere că aici a fost implementat în premieră în afara SUA procedeul de laminare Stiefel.
În anul 1936, Uzinele Malaxa produc prima locomotivă Diesel românească, iar locomotivele produse în România de industriaş deveniseră cele mai puternice din Europa, şi unele dintre cele mai căutate în lume. Dealtfel aceste produse au obţinut recunoaşterea internaţională la expoziţiile de la Belgrad – din anul 1937 şi de la Milano – în anul 1940.
Una dintre locomotivele diesel produse la Uzinele Malaxa. Fotografie din 1937- Foto: Fortepan/Indohaz
În anul 1938 Malaxa livrează către CFR primul lot de 28 locomotive Diesel. Aşa se face că la sfârşitul anilor ‘30, România ajunge să nu mai importe nicio locomotivă de fabricaţie străină, iar CFR achiziţiona numai de la Uzinele Malaxa.
A fondat un „fond de rulment al corupției”
Tot în această perioadă Malaxa îşi intensifică contactele cu politicienii, asupra cărora se spune că a exercitat o puternică influenţă, relaţiile industraişului ajungând până la nivelul Regelui Carol al II-lea, cu care devenise prieten foarte apropiat.
Se pare că Malaxa s-a folosit de serviciile lui Puiu Dumitrescu, pe atunci secretar particular al Regelui Carol, prin „sponsorizarea” acestuia industriaşul reuşind să stabilească relaţii apropiate atât cu Regele Carol cât şi cu Elena Lupescu, iar după concedierea lui Dumitrescu, Malaxa a stabilit acelaşi tip de legături cu succesorul acestuia, Ernest Urdăreanu.
Desigur că prieteniile cu politicienii nu erau dezinteresate, astfel că Guvernul i-a acordat numeroase credite de stat, cu avans de capital, iar la final statul îi asigura cumpărarea producţiei solicitate. Se estimează că întregul concern Malaxa avea în perioada de până la începereea celui de-Al Doilea Război Mondial circa 98% producţie livrată către stat, cu profituri situate între 300 şi 1000% !
Bineînţeles că o parte din acest profit se întorcea la prietenii din politică, inclusiv la Carol al II-lea, sub formă de donaţii şi acţiuni.
Potrivit vice.com, Constantin Argetoianu, important om politic al vremurilor, a vorbit de un fond de rulment al corupției fondat de Malaxa. Și s-a ajuns chiar la existența unei camarile a regelui din care făceau parte Nicolae Malaxa, rivalul lui în industria grea Max Auschnitt, Ernest Urdăreanu și alții.
Pe 7 iunie 1931, Malaxa și Auschnitt s-au prezentat la rege cu o valiză în care erau o sută de milioane de lei și un mesaj puternic: „Majestate, industria grea vă este profund recunoscătoare pentru tot ce ați făcut și vă roagă să primiți această sută de milioane de lei ca modestă contribuție pentru operele de asistență socială ale Palatului.” Era o acțiune riscantă, deoarece, în trecut, Carol I și Ferdinand s-au dovedit niște monarhi extrem de corecți și intoleranți cu corupția. Carol al II-lea n-a refuzat, ba chiar i-a și decorat pe cei doi. A fost astfel clar pentru Malaxa și Auschnitt care era calea de urmat.
Cum dai însă șpagă regelui fără să atragi atenția? Joci poker cu regele și, neapărat! ai grijă să pierzi de fiecare dată.
Au devenit astfel un obicei partidele de poker jucate acasă la Elena Lupescu de la care nu lipseau Malaxa și Auschnitt. Istoricul Dan Falcan a extras un episod interesant în acest sens, cu Max Auschnitt care l-a întrebat pe Ernest Urdăreanu: „Măi, Urdărene, de ce nu ne spune direct Regele de ce sumă are nevoie ca să nu mai stăm aici toată noaptea în fum”.
Malaxa s-a bucurat întotdeauna de bunăvoința Regelui. Fiica sa, Irina, a început o relație cu Mihai al României, dar idila nu a fost una de durată din cauza ambițiilor Regelui în ceea ce privește căsătoria lui Mihai cu o soție cu sânge albastru.
Irina Malaxa s-a căsătorit în cele din urmă cu savantul George Emil Palade, singurul român care a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1974. Cei doi au plecat în acelaşi an în Statele Unite ale Americii, unde George Emil Palade urma să-şi continuie studiile, cei doi având ulterior doi copii, o fată, Georgia, şi un băiat, Philip.
Finanțator al Gărzii de Fier și al Partidului Comunist
Nicolae Malaxa a fost finanţator al aproape tuturor partidelor politice, inclusiv al Gărzii de Fier şi al Partidului Comunist Român, fost simpatizant al Mişcării Legionare şi, prin aceasta a pătruns în cercurile politice şi economice germane.
Cel care l-a introdus pe Malaxa în cercurile de putere legionară a fost însuși Nae Ionescu, pentru care industriașul avea un deosebit respect. Acest respect s-a materializat sub forma unei vile în Băneasa, aceeași locuință unde filosoful a decedat în 1940.
În mai 1941, în timpul războiului, lui Malaxa i-au fost sechestrate uzinele, fiind acuzat de colaborare cu legionarii.
După bombardamentele de la 23 august 1944 din zona Capitalei, Malaxa a luat decizia de a muta în spatele frontului o parte din atelierele producătoare de armament.
În realitate se pare însă că Malaxa a încercat să părăsească România, dar nu a putut obţine paşaport.
De numele lui Nicolae Malaxa e legat și primul autoturism românesc: Malaxa 1C (foto). El a fost construit în anul 1945, la Uzinele din Reşiţa, de un grup de ingineri de la IAR Brașov și Uzinele Malaxa.
Nicolae Malaxa a câştigat ulterior şi favorurile regimului comunist, după intrarea României sub controlul acestuia, bazându-se pe statutul de persecutat al regimului Antonescu, un sprijin care i-a permis să transfere câteva sute de milioane de dolari în bănci americane, un nou moment în care spiritul anticipativ al omului de afaceri s-a dovedit întemeiat.
De asemenea, a obţinut înapoierea a trei dintre fabricile sale pe care, anterior, regimul Antonescu nu i le înapoiase şi, în plus, i s-au dat compensaţii de aproximativ un milion de dolari, pentru profiturile pe care le-ar fi realizat în cei trei ani precedenţi dacă aceste fabrici s-ar fi aflat sub controlul său.
În 11 iunie 1948 a venit naţionalizarea, lui Malaxa fiindu-i confiscate absolut toate proprietăţile, care au devenit în timp entităţi simbolice ale luptei clasei muncitoare împotriva „exploatatorilor”.
Exilul din America
După acest moment, Malaxa este trimis cu o delegaţie comercială la Viena, iar acesta a emigrat în Statele Unite, la New York. El a fost condamnat la moarte în contumacie de regimul comunist pentru crime de război – producţia de armament din timpul războiului fiind considerată în folosul agresiunii împotriva URSS – şi de colaborare cu legionarii.
După ce i se respinge iniţial dreptul de rezidenţă permanentă în SUA, acesta obţine într-un final cetăţenia, încearcă să creeze noi afaceri, dar se pare că lipsa „comenzilor de la stat” nu i-a adus succesul scontat.
În Statele Unite a ajuns însă și Max Auschnitt, scrie vice.com, care nu a uitat că Malaxa a rămas în grațiile regale cu ani în urmă, în timp ce el a fost nevoit să petreacă doi ani în spatele gratiilor. Ce-a urmat a fost linșaj mediatic: au fost puse în atenția publică legăturile lui Malaxa cu legionarii și acuzațiile de nazism. Important în context—Malaxa nu a ajuns în Statele Unite cu mâna goală, ci avea milioane de dolari în băncile americane, sume care au putut fi transferate anterior de magnat, grație relației inițiale bune cu comuniștii.
Acuzele au curs și s-a pus inclusiv problema extrădării lui Malaxa, lucru destul de problematic pentru afacerist.
În țara tuturor posibilităților, Malaxa și-a găsit un aliat foarte puternic în persoana lui Richard Nixon. Industriașul român a apelat la senatorul de California și i-a propus realizarea unei fabrici de oțel în localitatea natală a acestuia, ceea ce ar fi dat excelent la imagine.
În susținerea demersului l-a angajat pe avocatul acestuia, Thomas Bewley, pentru a obține autorizațiile necesare și i-a oferit poziția de secretar al noii companii: The Western Tube Corporation.
Documente care au ajuns în posesia CIA atestau două plăți care însumau o sută de mii dolari de la Malaxa către familia Nixon. Subiectul nu a devenit scandal. Nixon a intrat în cursa prezidențială, dar, pe atunci președintele SUA, Harry Truman a decis să nu profite de aceste informații sensibile. Deși nu a reușit să obțină un permis definitiv de ședere, Malaxa a scăpat de extrădare și a murit în 1965 în New Jersey. Nicolae Malaxa a trecut la cele veşnice în anul 1965, la New Jersey, SUA.
Despăgubiri pentru urmași
După anul 1989, nepoţii lui Nicolae Malaxa, Georgia Palade Van Dusen şi Philip Palade şi soţia altui nepot decedat al industriaşului – Loreen Ellen Malaxa – toţi trei locuind în SUA – , au solicitat statului român despăgbiri de peste 310 milioane de dolari americani, în schimbul tuturor proprietăţilor confiscate.
În septembrie 2006, statul le-a emis titluri de despăgubire în valoare cumulată de 1.080 miliarde de lei, circa 360 milioane dolari americani, care au fost transformate în acţiuni la Fondul Proprietatea.
Defalcat, despăgubirile au fost acordate astfel: 622,5 milioane lei pentru Uzinele Faur – fostă Uzina Malaxa, 384,7 milioane lei pentru Uzina Republica – fosta Uzină de Tuburi şi Oţelării şi 73,3 milioane lei pentru Combinatul Siderurgic Reşiţa – fostele Uzine şi Domenii de Fier din Reşiţa.
