Turneul de la Roland Garros ar putea fi amânat câteva zile

Ministerul francez al Sportului discută cu organizatorii turneului de la Roland-Garros (23 mai-6 iunie) cu privire la o posibilă "amânare de câteva zile" şi cu privire la "condiţiile de primire a publicului".
"Sunt în curs discuţii cu organizatorii cu privire la proceduri, în special pentru primirea publicului", a precizat ministerul, pentru AFP, şi a adăugat: "O întârziere de câteva zile este în discuţie", scrie news.ro.
La sfârşitul lunii martie, Gille Moretton, noul preşedinte al Federaţiei Franceze de Tenis (FFT), a indicat că se lucrează la aproape toate scenariile posibile, singurele exceptate fiind cele extreme, accesul publicului la sută la sută capacitate şi anularea competiţiei.
În 2020, turneul a fost amânat cu câteva luni şi a avut loc la sfârşitul lunii septembrie, cu o prezenţă de 1.000 de persoane pe zi.
În prezent, toate sporturile profesioniste continuă în Franţa, dar se desfăşoară cu uşile închise.