Medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Sidney (2000), campion mondial în 2005 și campion european în 2006, Mihai Covaliu este președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român din 2016.
Discutăm despre reluarea activităților sportive în general, dar și despre modul în care s-au antrenat și se antrenează sportivii de performanță, precum și despre eventualitatea reluării competițiilor.
De asemenea, vorbim și despre planurile de viitor ale Comitetului Olimpic și Sportiv Român, din perspectiva unui campion olimpic.
Pe parcursul discuției vom vedea și cum au reluat antrenamentele câteva cluburi la nivel de seniori, copii și juniori, dar și despre pregătirea sălilor de fitness și de recuperare pentru redeschiderea anunțată la 15 iunie.