Voucherele de vacanţă se vor da altfel, de anul viitor. Ce valoare vor avea

DE Florin Budescu | Actualizat: 31.10.2023 - 12:24
Voucherele de vacanţă se vor da altfel - Foto: Pexels/Yan Krukau

Voucherele de vacanţă la bugetari vor fi modificate, pentru plăţile care se vor face în următorii doi ani. Este vorba despre modificări care vor restrânge aria de aplicare, adică voucherele acestea vor fi pentru mai puţini bugetari, în schimb valoarea creşte.

SHARE

Limita de decontare pentru un astfel de voucher crește la 1.600 de lei. În anumite condiţii, pot avea astfel de beneficii doar bugetarii care au solde lunare nete sau salarii lunare nete de maximum 8.000 lei, inclusiv.

Cu alte cuvinte, legiutorul a dorit să restrângă aria de aplicabilitate a textului legal numai la bugetarii cu venituri mai mici de 8.000 de lei. Lipsa de bani duce la un mic simptom de austeritate bugetară.

Voucherele de vacanţă se vor da altfel

Militarii și polițiștii vor putea deconta servicii turistice în același plafon (1.600 de lei), comparativ cu suma actuală, care este de numai 1.450 de lei, conform unei legi apărute recent.

Nu se cunoaşte impactul bugetar. Numeric, bugetarii care vor beneficia de aceste vouchere vor fi mai puţini.

Citeşte şi: Toate voucherele pe care românii le pot primi de la guvern. Unele ajung și la 50.000 de lei

Voucherele acestea de vacanţă se primesc între 1 ianuarie 2024 şi 31 decembrie 2026. Aşa prevede acum OUG nr. 8/2009. Creșterea este stipulată în Legea 296/2023, publicată recent în Monitorul Oficial, ce vizează reglementări de salarizare la bugetari.

Citeşte şi: Radiografia vacanțelor pe Litoral: Preț mediu de 2.500 lei pe nici 5 nopți. 25%, plătite cu vouchere

Toţi bugetarii care au salarii nete peste 8.000 de lei nu vor mai avea dreptul la acestea, de anul viitor. Nu se ştie public câţi bugetari sunt ţintiţi.

OUG 131/2021 stabilise ca personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională să poată deconta, între anii 2022 - 2026, serviciile turistice prestate în România, indiferent cum sunt achiziționate, în aceeași limită ca pentru alți angajați ai statului: 1.450 de lei pe salariat.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te