Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit, sâmbătă, cu două autospeciale şi echipaje specializate pentru a pătrunde într-un apartament din municipiul Bârlad şi a salva un copil în vârstă de un an şi nouă luni, rămas blocat în locuinţă.
Echipajele de intervenţie au ajuns la faţa locului, dar nu au putut amplasa autoscara mecanică din cauza autoturismelor parcate la întâmplare.
Citește și: Lucian Romașcu despre plagiatul lui Bode: Nu vreau să mă pronunţ despre un coleg din Guvern
Pompierii au folosit scara culisantă, au urcat la etajul al doilea, au forţat fereastra unui dormitor şi au pătruns în locuinţă, unde au găsit copilul plângând.
Citește și: Virgil Popescu: Am solicitat ca ţara noastră să fie admisă în Global Offshore Wind Alliance
După deblocarea uşii, copilul a fost predat mamei.
Din relatarea femeii a reieşit că aceasta a ieşit din apartament pentru a prelua un colet, iar copilul a împins uşa, care era prevăzută cu sistem de autoblocare, scrie News.ro.