Virgil Popescu: Am solicitat ca ţara noastră să fie admisă în Global Offshore Wind Alliance

DE Bianca Iosef | 14.01.2023 - 13:15
Virgil Popescu- Foto: FACEBOOK

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a solicitat sâmbătă, cu ocazia ceremoniei de deschidere a celei de-a XIII-a sesiuni a Adunării Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă, România să fie admisă ca membru în Global Offshore Wind Alliance.

SHARE

"Cu ocazia ceremoniei de deschidere a celei de-a XIII-a sesiuni a Adunării Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), care a avut loc în această dimineaţă, am solicitat ca ţara noastră să fie admisă ca membru în Global Offshore Wind Alliance (GOWA), iniţiată la COP27, care s-a desfăşurat în 2022 în Egipt. Vrem să profităm din plin de toate oportunităţile.

Alianţa, iniţiată de Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Danemarca şi Consiliul Global pentru Energie Eoliană, va reuni guverne, sectorul privat, organizaţii internaţionale şi alte părţi interesate pentru a accelera implementarea energiei eoliene offshore. Vrem să lucrăm cu restul statelor membre pentru a stimula ambiţiile naţionale, regionale şi globale şi pentru a elimina barierele din calea implementării energiei eoliene offshore pe pieţele noi şi existente.

Citește și: Frații Tate au rămas fără mai mult mașini după ce au fost puse sub sechestru asigurator

Energia eoliană offshore poate fi implementată la scară largă, în intervale de timp scurte şi la costuri competitive - şi este o cale rapidă şi viabilă pentru a reduce decalajul tot mai mare dintre obiectivele de energie regenerabilă şi ratele actuale de implementare", a scris ministrul Energiei, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Ministrul Culturii: Mergem pe o programă care este aceeaşi şi pe vremea lui Spiru Haret

El a subliniat că mesajele transmise în discursuri se rezumă la o idee importantă: fiecare stat trebuie să acţioneze pentru creşterea producţiei şi a consumului de energie regenerabilă, pentru un viitor sustenabil.

De asemenea, Sultan Ahmed Al Jaber - reprezentant special pentru Schimbările Climatice - ministrul Industriei şi Tehnologiilor Avansate din Emiratele Arabe Unite, care a fost desemnat preşedintele COP28, a transmis că summit-ul va fi un moment de hotar şi niciun sector nu are atât de mult potenţial ca energia regenerabilă, de aceea misiunea IRENA este foarte importantă, a menţionat Virgil Popescu.

"România este stat membru IRENA şi facem investiţii pentru a produce mai multă energie verde", a punctat Virgil Popescu, scrie Agerpres. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te