A fost concediată la 69 de ani de la slujba ei la multinațională. Apoi a luat o decizie neașteptată

O femeie din SUA a rămas fără slujba ei de la o multinațională. Doar că asta s-a întâmplat la o vârstă înaintată.

A fost concediată la 69 de ani. Nu și-a mai găsit altceva de muncă. A fost nevoită să-și vândă casa însă totul a luat o întorsură care pe mulți i-a surprins.

Femeia se numește Sandy Adam și este din SUA. A plecat în Franța. Iată povestea ei mai jos.

A fost concediată la 69 de ani de la slujba ei la multinațională. Apoi a luat o decizie neașteptată

Își dorea ca la un moment dat să ajungă în Franța însă nu credea niciodată că se va muta definitiv acolo. 

Întâmplarea a făcut că ceea ce părea un lucru rău să-i îndeplinească de fapt dorința.

„Legătura mea cu Europa s-a dezvoltat de-a lungul vieții. Ca mulți americani, a început prin studierea limbii franceze în liceu.

Am avut prieteni prin corespondență atât în ​​Franța, cât și în Anglia, iar mai târziu, când copiii mei erau mici, am găzduit un student francez în casa noastră timp de șase săptămâni. Europa mi s-a părut întotdeauna familiară și plină de aspirații.

Profesional, mi-am petrecut cea mai mare parte a carierei lucrând pentru companii globale. Dar în 2013, am făcut prima mea călătorie personală la Paris și m-am îndrăgostit complet de arhitectura și arta sa. În timp ce eram acolo, am participat la un curs de gătit pentru a învăța cum să fac macarons și am vizitat Giverny și Versailles”, a spus femeia pentru Business Insider.

Ea a povestit cum a fost practic forțată să se pensioneze în 2025 după ce a fost concediată. Altfel nu mai avea niciun venit. 

Și-a vândut casa și cu banii a plecat în Europa.

„Acea experiență mi-a remodelat modul în care mi-am imaginat viitorul.

Am fost cumva forțată să mă pensionez în 2025. Am fost concediată de la slujba mea în domeniul tehnologiei și am început să caut în jur să văd ce ar trebui să fac în continuare. Dar e greu să obții un loc de muncă în SUA când ai peste 50 de ani — cu atât mai puțin la vârsta mea — așa că am decis să mă pensionez.

Cam în acea perioadă, mutarea în Europa  a început să pară mai practică. Locuiam chiar lângă Pittsburgh, într-un district fiscal bogat, iar impozitele mele pe proprietate continuau să crească.

Dețineam o casă colonială de 1.700 de metri pătrați, cu trei dormitoare, pe un teren de aproximativ un sfert de acru, pe care am cumpărat-o pentru aproximativ 224.500 de dolari în 2017. În 2025, impozitele mele pe proprietate erau de aproximativ 6.900 de dolari.

M-am întrebat: Dacă aș încerca să trăiesc din asigurările sociale, mi-aș putea permite să stau în casa aceea? Probabil că aș putea, dar ar fi foarte greu. Pe termen lung, însă, predictibilitatea financiară părea din ce în ce mai incertă - cheltuielile mele de zi cu zi, cum ar fi alimentele, creșteau și ele. Voiam să-mi simplific viața, cu mai puține costuri fixe și mai puține surprize”, a spus femeia.

Citește și: O directoare a rămas șomeră la 57 de ani și în 20 de luni și-a vândut tot. „Vârsta lucra împotriva mea”

”Îmi doream și o viață mai plină de sens. Pentru mine, mutarea în Franța a însemnat să pot face mai multe și să învăț mai multe despre istorie, arhitectură și despre cum trăiesc oamenii diferit față de modul în care suntem crescuți în SUA”, a mai spus Sandy Adam.

Mutarea în Europa nu a fost o evadare luxoasă

Ea a precizat că nu a căutat lux sau evadare în Franța, ci o viață bogată în experiențe, mai degrabă decât centrată pe consum.

„Am fost atrasă și de modelul european de viață de zi cu zi: mersul pe jos în mod implicit, folosirea trenurilor pentru a explora și accesul facil la mai multe țări și culturi.

Înainte să mă mut în Europa, mi-am vândut casa cu 365.000 de dolari. Am folosit o parte din capitalul propriu din vânzare pentru a finanța mutarea. De asemenea, sunt acum plătitor de asigurări sociale, iar când m-am mutat, beneficiul meu lunar era de 3.608 de dolari.

Nu demult am ajuns la această concluzie: faptul că nu am un salariu este o problemă importantă. Mi-a luat ceva timp să accept pe deplin că acum asigurările sociale sunt salariul meu și că planul meu 401(k) și portofoliul de investiții stabilizează totul”, a explicat femeia.

Astfel că și-a luat câinele și a plecat.

„Am aterizat la Paris cu câinele meu Phoenix în septembrie și locuiesc în suburbiile vestice, într-un oraș numit Chatou.

Chatou pare desprins dintr-un film Hallmark. Este un oraș drăguț și fermecător, cu străzi frumoase, pietruite. Poți merge pe sub copaci înalți care formează un baldachin de frunze deasupra capului, iar eu pot să mă urc într-un tren și să ajung în centrul Parisului în aproximativ 20 de minute.

Comunitatea este un amestec de locuitori tineri și mai în vârstă, deși observ că este puțin mai în vârstă. Este, de asemenea, o zonă foarte bogată; casele de aici sunt uimitoare, cel puțin din exterior.

Apartamentul în care locuiesc are aproximativ 548 de metri pătrați. Are un dormitor și este suficient spațiu pentru mine și câinele meu. Plătesc 1.679 de dolari pe lună și, deși este puțin cam scump pentru mine, îmi oferă o aterizare ușoară în timp ce mă gândesc unde vreau să mă stabilesc în cele din urmă”, a spus aceasta.

Citește și: A fost concediată, prin Zoom, înainte de sărbătorile de iarnă. E șomeră de 2 ani. Ce lucra?

Chiar dacă ești pregătit, poate fi dificil să te adaptezi la un loc nou

Dar nu a plecat nepregătită în Franța. Ea a învățat limba franceză, lucru ce i-a prins foarte bine ulterior.

„Înainte de a mă muta în Franța, am urmat cursuri de franceză prin programul online al Carnegie Mellon. De asemenea, am participat la o mulțime de webinarii pentru a mă afirma. Dar voi spune atât: chiar dacă ești pregătit, tot se întâmplă lucruri neașteptate.

Când am ajuns aici, prima mea experiență a fost să găsesc un medic care să-mi reînnoiască o rețetă. M-am înscris la Doctolib , am primit o trimitere de la farmacia locală și am făcut o programare. Oamenii de la farmacie nu vorbeau deloc engleză, dar, din fericire, franceza mea era abia suficient de bună ca să mă descurc.

Primele luni petrecute într-o țară nouă pot fi epuizante. Întotdeauna trebuie să faci ceva nou, să completezi un alt formular sau să începi un alt proces.

De exemplu, am aplicat pentru preschimbarea permisului de conducere pentru că Pennsylvania are un acord cu Franța care îți permite acest lucru, dar necesita multe documente, cum ar fi certificatele de naștere, și existau o mulțime de formulare, iar eu aveam nevoie de traduceri.

Sunt multe lucruri care te țin foarte ocupat când te muți.

Totuși, cred că sunt norocoasă că suntem doar eu și câinele meu. Dacă aș avea o familie și copii, nu-mi pot imagina cât de copleșitor ar fi”, a mai spus femeia.

Trebuie să te expui ca să-ți faci prieteni

A reușit să se integreze și spune că nu ar vrea să se mai întoarcă în SUA.

„Mă întrebam cum o să-mi fac prieteni în Franța.

Mi-am spus că mă voi alătura unor organizații, dar nu am făcut-o imediat. Într-o zi, eram la magazinul alimentar și am auzit două femei vorbind engleza. Am spus cu voce tare: „Oh, aud engleza, e muzică pentru urechile mele.” Au venit și s-a dovedit că erau au pair aici, în Chatou.

Una dintre ele și cu mine ne-am împrietenit; are 22 de ani și facem multe lucruri împreună, cum ar fi să facem comisioane și să facem cumpărături. Are propria ei viață socială cu alți tineri, dar tot încercăm să ne întâlnim cam o dată pe săptămână.

Am postat și într-un grup local de Facebook în care căutam oameni cu care să ieșim la joacă cu câinii, pentru că cred că mutarea a fost mai grea pentru câinele meu decât pentru mine. Prin intermediul ei, am cunoscut un cuplu drăguț din Marea Britanie care sunt aici de trei ani și acum ne întâlnim și facem lucruri împreună.

De asemenea, învăț singur schița urbană. Am aflat recent că există un grup de Urban Sketchers care se întâlnește la Versailles o dată pe lună și plănuiesc să merg. Sunt sigur că voi întâlni mai mulți oameni în felul acesta”, a mai explicat americanca.

Nu mă văd mutându-mă înapoi în SUA

Femia spune că deși în SUA avea viața programată, investea banii în bunuri materiale ca televizor, canapea, etc, în Franța cheltuie pe muzee, materiale de artă, muzică, etc. Adică ce pe ceva ce îi bucură sufletul.

„În SUA, mă simțeam hotărât, deși nu neapărat entuziasmat, în legătură cu ceea ce credeam că va fi viața mea.

Stilul meu de viață era să investesc bani în lucruri. Mă gândeam: „O, o să-mi cumpăr un televizor nou” sau „O, o să-mi cumpăr o canapea nouă”. Aici, îmi folosesc banii diferit: mi-am cumpărat un abonament anual la Luvru , cumpăr materiale de artă pentru a învăța să pictez și tocmai mi-am cumpărat o chitară nouă.

În Franța, mă trezesc fericit în fiecare zi. Pensionarea în străinătate se simte ca o extensie naturală a intereselor și valorilor pe care le-am format timp de decenii și este exact modul în care vreau să-mi petrec următorul capitol din viața mea.

Uneori mă întreb cât timp îmi voi permite să locuiesc în Franța. Îmi imaginez, de asemenea, cum ar fi să mă mut înapoi în SUA. Am un fiu acolo și mă gândesc cum să-i las o moștenire.

Dar, sincer, nu mă văd întorcându-mă la viața mea. În SUA, viața mea a părut pur și simplu mai reactivă. S-a desfășurat în jurul muncii și al obligațiilor. Deși încă prețuiesc legăturile mele cu țara și cu oamenii ei, nu simt aceeași atracție de a reveni la ritmul implicit” a povestit ea, conform Business Insider.