Adrian Streinu-Cercel a adăugat că după a doua doză nu mai există riscul unor infecţii severe cu noul coronavirus, însă masca va rămâne în continuare obligatorie până în 2023, transmite News.ro.
„Nu mă doare, nu mă ustură. A doua zi s-ar putea să simţiţi unde a fost locul de injecţie şi atâta tot şi pe urmă să vă duceţi cu drag la a doua injecţie. E de aşteptat, evident, ca această a doua doză să întărească răspunsul şi să consolideze.
Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus, dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, după ce a primit rapelul la vaccinul anti COVID.
Medicul a mai spus că vor mai fi cazuri de infectări cu noul virus, însă se vor împuţina, astfel încât coronavirusul să iasă din circuitul biologic normal.
„Cometa ştim că are o coadă care este lungă, acea coadă este şi coada pandemiei şi ca atare vor fi cazuri până se vor împuţina suficient de mult, astfel încât să putem considera că virusul a ieşit din circuitul biologic normal”, a completat Adrian Streinu-Cercel.