”Doamnă Weber, poate nu vă place că aveţi această competenţă, conform Constituţiei, dar asta nu e o scuză pentru a nu sesiza CCR. Trebuie să explicaţi românilor – poporului, dacă vreţi – de ce nu daţi curs solicitărilor privind Codul Administrativ. Trebuie totuşi să aflăm şi noi de ce nu vreţi un control pe un act normativ despre care ştim că include prevederi declarate neconstituţionale anterior – cum sunt cele privind pensiile speciale pentru primari. Asta ca să nu mai pomenesc despre procedura adoptării lor prin ordonanţă de urgenţă: Consiliul Legislativ zice şi el în avizul dat deja că ea nu este justificată în textul de fundamentare”, i-a transmis Florina Presadă Avocatului poporului într-un mesaj pe Facebook.
Florina Presadă a depus, pe 27 iunie, la Avocatul Poporului solicitarea pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la ordonanţa de urgenţă de adoptare a Codului administrativ, în care a reclamat în primul rând absenţa urgenţei care să justifice adoptarea actului normativ prin OUG.
Codul administrativ a fost adoptat de guvern, pe 25 iunie, prin ordonanţă de urgenţă. Ulterior, actul normativ a fost supus unor modificări, în urma nemulțumirilor ridicate de UDMR privind posibilitățile de folosire a limbilor minorităților naționale în administrație. Abia pe 5 iulie OUG-ul privind Codul Administrativ a fost publicat în Monitorul Oficial.