Suspendarea lui Iohannis: susținută de Orban și AUR. Ce spun sondajele

DE Valentin Mirică | Actualizat: 01.11.2021 - 13:37
Foto: Presidency.ro

Suspendarea prședintelui Klaus Iohannis devine un subiect tot mai frecvent abordat: fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a anunțat că s-ar implica activ într-un astfel de demers. PSD face declarații contradictorii în legătură cu suspendarea.

SHARE

Articolul 95 din Constituția României reglementează suspendarea Președintelui României: 

„(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui”.

Citește și: BRD vrea să deschidă cu forța caseta de valori a interlopului Belgian Tănase și a unui fost procuror

Până acum, doar președintele Traian Băsescu a fost suspendat de două ori, dar ambele referendumuri de demitere a sa au eșuat. 

Suspendarea lui Iohannis: susținută de Orban și AUR

„Ştim foarte clar că suspendarea duce la referendum şi dacă se iniţiază suspendarea, ea trebuie să ducă la demitere şi aici eu vă spun cu extrem de mare seriozitate şi responsabilitate: având o parte de răspundere pentru realegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte în 2019, deşi atunci era cu totul şi cu totul altceva şi nimic nu indica că ar putea să ajungă într-o asemenea spirală a nebuniei şi a ruperii complete de realitate şi de interesele românilor, mă voi implica cu toată forţa într-un referendum de demitere”, a declarat, dumincă seara, Ludovic Orban.

AUR a anunțat din octombrie că va susține un astfel de demers. „Noi cei de la AUR luăm lucrurile pas cu pas. Prima dată trebuie să-l demitem pe Florin Cîțu. Dacă se încăpățânează Klaus Iohannis să vină tot cu Cîțu, o să strângem semnături pentru suspendare”, spunea, la 4 octombrie, George Simion. 

În ceea ce privește PSD, președintele acestui partid, Marcel Ciolacu, a făcut declarații contradictorii. La 5 octombrie, el spune că nu aceasta este prioritatea românilor. La 19 octombrie, afirma că ar trebui suspendat.

Un sondaj CURS, prezentat duminică seara de Antena 3, arăta că 49% din repondeți nu sunt de acord cu suspendarea lui Iohannis, în timp ce 36% susțin un asemenea demers. 

Sondajul a fost efectuat de CURS - Centrul de Sociologie Urbană şi Regională, în perioada 25-30 octombrie 2021, pe un număr de 1100 de respondenţi, votanţi în vârstă de peste 18 ani şi peste.

Citește și: Deutsche Welle: Românii, un popor de proprietari într-o sărăcie lucie

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.