Reprezentanții PSD, PNL, USR și UDMR au convenit, în ședința de miercuri că noul Guvern va avea 16 ministere și va fi redus substanțial numărul secretarilor de stat.
Săptămâna viitoare vor fi discuții despre program și reforme.
Este posibil ca un program de guvernare să fie gata până de Crăciun.
Surse politice: Noul Guvern va avea 16 ministere. Ce decizii importante s-au mai luat
”În urma discuțiilor de astăzi de la Guvern, liderii partidelor proeuropene au stabilit că noul Executiv va avea maximum 16 ministere.
Discuțiile vor continua și zilele viitoare, urmând ca până săptămâna viitoare să se stabilească, în paralel cu negocierile pe program și reforme, și responsabilitatea pe ministere.
Tot astăzi, liderii au agreat că numărul secretarilor de stat va fi redus substanțial”, au transmis azi surse politice pentru Newsweek.
Ulterior, Adrian Țuțuianu, secretarul general adjunct al Guvernului a explicat ce s-a discutat în ședință.
"Ne-am întâlnit într-o comisie care, să spunem, are caracter tehnic. Sunt reprezentanţi ai tuturor partidelor politice care şi-au propus să facă parte din această coaliţie.
A fost o discuţie astăzi exploratorie. Am încercat să vedem care sunt poziţiile partidelor politice pe diverse teme şi, în al doilea rând, am constituit nouă grupuri de lucru pe domenii care vor analiza ce scrie în fiecare dintre programele de
guvernare ale partidelor politice, vedem ce este comun, vedem ce sunt lucruri care pot fi agreate de noi toţi şi vedem ce rămâne în dispută, în aşa fel încât să putem să conturăm un program de guvernare într-o perioadă cât mai scurtă", a explicat Ţuţuianu la Parlament, la finalul unei şedinţe de peste cinci ore.
El a adăugat că discuţiile "au fost cu caracter explorator".
"Deocamdată, n-am convenit nimic foarte precis. Discuţiile au fost cu caracter explorator. Eu am văzut care este opinia fiecăreia dintre partidele politice. În grupurile de lucru vin specialiştii din fiecare partid şi ei vor veni cu o propunere în faţa noastră. (...) A fost o discuţie generală. (...) Ar fi prematur să vin eu să spun că s-a convenit ceva. Rugămintea este să aşteptaţi. Discuţiile continuă mâine dimineaţă şi în plenul acestui colectiv şi în grupurile de lucru pe care le-am constituit", a precizat reprezentantul PSD, conform Agerpres.
Întrebat dacă există şansa să existe un program de guvernare până la Crăciun, Ţuţuianu a răspuns: "Eu zic că da".
"Discuţiile de astăzi au fost constructive şi putem să găsim numitorul comun", a completat el.
PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au anunţat, marţi seară, la finalul unei şedinţe de discuţii, ”angajamentul ferm pentru formarea unei majorităţi pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european şi susţinerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidenţiale”.
Discuțiile urmează să fie reluate joi, de la ora 9,00.