EXCLUSIV Cristian Diaconescu, propus de România pentru poziția de secretar general OSCE

DE Silviu Sergiu | Actualizat: 23.09.2020 - 22:50
Cristian Diaconescu/ FOTO: RFI

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și fost șef al Administrației Prezidențiale, este propus de către România pentru poziția de secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), au arătat sursele Newsweek România de la Bruxelles.

SHARE

Potrivit surselor citate, oficialii Uniunii Europene au fost informați în legătură cu această propunere. 

Pentru această demnitate mai există o singură propunere: Helga Maria Schmid (Germania), actual secretar general al Serviciului European pentru Acțiune Externă (EEAS).

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) este o organizație internațională pentru securitate. Se concentrează asupra prevenirii conflictelor, administrării crizelor și reconstrucției post-conflictuale. Este formata din 57 de țări participante din Europa, Mediterană, Caucaz, Asia Centrală și America de Nord, acoperind spațiul emisferei nordice "de la Vancouver la Vladivostok".

Biografie

Cristian Diaconescu s-a născut pe 2 iulie 1959, la București. Este profesor de drept internațional și avocat.
 
În 24 ianuarie 2012 a fost numit ministru de Externe de premierul Emil Boc. Diaconescu s-a mai aflat în fruntea acestui minister și în perioada decembrie 2008 - octombrie 2009. Cristian Diaconescu a rămas ministru de Externe și în timpul Guvernării Ungureanu.
 
La 27 aprilie 2012, după demiterea prin moțiune de cenzură a Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu a rămas fără portofoliul Externelor. Ulterior a fost numit consilier prezidențial și șef al Cancelariei Președintelui României.
 
S-a remarcat ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe și ca ministru al Justiției (2004).
 
Cristian Diaconescu este căsătorit cu Mariana Diaconescu. Are un copil, pe Cora Alexandra, care este absolventă la Drept și SNSPA.
 
A fost negociator- șef al României pentru tratatele și acordurile bilaterale privind regimul frontierelor, protecția minorităților și readmisia, precum și în domeniul măsurilor de creștere a încrederii și securității în Europa.
 
În 2007, a obținut titlul de doctor în Dreptul Comerțului Internațional.
 
În 1992 a urmat cursurile de specializare ale Centrului pentru prevenirea conflictelor în domeniul măsurilor pentru creșterea încrederii și securității în Europa.
 
În 1983 a absolvit Facultatea de Drept a Universității București.
 
În perioada 2000-2004 a fost secretar de stat pentru afaceri globale și a dobândit gradul diplomatic de ambasador.
 
Între martie și decembrie 2000 a fost secretar general adjunct al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) și ambasador en pied în această organizație.
 
Între 1998 și 2000 a fost director general al Direcției Generale Juridice și Consulare din MAE.
 
În perioada 1997-1998 a îndeplinit funcția de director al Direcției OSCE și de Cooperare cu Structurile Subregionale din MAE.
 
În perioada 1996-1997 a fost diplomat în Direcția OSCE din MAE.
 
Între 1995 și 1996 a fost diplomat la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena, adjunct al șefului misiunii pentru domeniile politico-militar și de securitate ale OSCE.
 
În perioada 1993-1995 a fost coordonator al secției de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE.
 
Între 1990 și 1993 a fost diplomat în Delegația Permanentă, ulterior Misiunea Permanentă a României la OSCE.
 
În perioada 1989-1990 a fost inspector de specialitate în Ministerul Justiției.
 
În perioada 1985-1989 a lucrat că judecător, la Judecătoria Sectorului 4, Tribunalul Municipiului București
 
Între 1983 și 1985 a fost judecător, la Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov.
 
Din 1990 începe carieră diplomatică, la Misiunea Permanentă a României la OSCE. A fost director, director general și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.
 
Cristian Diaconescu a fost negociator șef pentru Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, pentru Tratatul politic de baza între România și Federația Rusă, pentru Legea maghiarilor din statele vecine Ungariei și secretar general adjunct al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, fiind ambasador en pied în această organizație.
 
A fost șef de delegație la reuniunile privind Dimensiunea Umană a OSCE, Comisia privind Drepturile Omului la Geneva, Comisia Dunării etc.
 
Între ianuarie-mai 2012 a fost numit ministru al Afacerilor Externe în Guvernele Boc și Ungureanu, ulterior fiind numit șef al Cancelariei Președintelui României și Consilier Prezidențial, până în aprilie 2014.
 
În 2011-ianuarie 2012 a fost vicepreședinte al Senatului României.
 
În perioada 2010-2012 a fost președintele de Onoare al UNPR.
 
În februarie 2010 a demisionat din PSD.
 
În perioada decembrie 2008 - octombrie 2009 a fost ministru al Afacerilor Externe în Cabinetul Emil Boc În noiembrie 2008, a fost ales senator PSD de București.
 
A candidat la Primăria generală a Capitalei din partea PSD, în iunie 2008.
 
Din 2005 până în februarie 2010 a fost vicepreședinte al PSD, pentru politică internațională și relația cu comunitățile românești, și purtător de cuvânt al formațiunii.
 
În 2004 a fost ales senator de Constanța, pe listele PSD.
 
Tot din 2004 este vicepreședinte al Comisiei Drepturilor Omului și președinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senat.
 
Între martie și decembrie 2004 a fost ministrul Justiției.
 
În perioada ianuarie-martie 2004 a fost secretar de stat pentru Afaceri Europene, în MAE. În 2002, a intrat în PSD.
 
În perioada decembrie 2000-ianuarie 2004 a fost secretar de stat pentru Afaceri Bilaterale, în Ministerul Afacerilor Externe.
 
Cristian Diaconescu a desfășurat și o activitate didactică și științifică ca membru fondator în Fundația Colegiului Național de Apărare, membru asociat al Jamestown Foundation, secretar științific al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale, profesor în cadrul Colegiului Național de Apărare și în cadrul Institutului de Drept și Relații Internaționale, unde a susținut cursuri privind tematică securității și cooperării europene și euro-atlantice.
 
Din 2004 este profesor la Universitatea "Dimitrie Cantemir", Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene.
 
În perioada 1998-2000 a fost profesor la Institutului de Drept și Relații Internaționale, unde a ținut prelegeri științifice și cursuri, de asemenea, în cadrul reuniunilor și simpozioanelor tematice privind protecția drepturilor omului la Strasbourg, Geneva, Londra.
 
Din 1997 este profesor la Colegiul Național de Apărare, unde ține cursuri privind tematică securității și cooperării europene și euro-atlantice.
 
În perioda 1996-1997 a fost secretar științific al ADIRI.
 
Din 1995 este membru fondator în Fundația Colegiului Național de Apărare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te