Din informațiile „la vedere” pe care le avem despre Halici nu reiese ce îl recomandă pentru a ocupa o funcție atât de important în Parlamentul României. De fapt, îl recomandă doar ascensiunea în cadrul unui aparat de stat condus de baronul Marian Oprișan.
S-a angajat la 26 de ani
Deși este șeful comisiei juridice, Halici nu a profesat în domeniul dreptului. A terminat Universitatea Titu Maiorescu (privată) din București.
Prima slujbă a lui Halici a fost secretar în cadrul Primăriei Comunei Păulesti, Judetul Vrancea, localitate care are 2.270 de locuitori.
În timp ce era secretar al acestei comune din județul Vrancea, Halici s-a înscris la aceeași Universitate pentru a face un master. Între Păulești și București este o distanță de 250 de kilometri.
În 2010, fără nicio explicație, face un salt uriaș în carieră, devenind din secretar de comună Director în cadrul Adminstrației publice la Consiliul Județean Vrancea (2010 - 2014). Apoi, devine prefect de Vrancea (2014- 2016) și, ulterior, deputat PSD.
Nicușor Halici a muncit doar la stat.
În 2018, Deputatul PSD Nicușor Halici a anunțat că partidul din care face parte va contesta raportul MCV la la Curtea Europeană de Justiție.
Ce crede Halici că îl recomandă: raționamnetul logic
În CV, șeful Comisiei Juridice și-a trecut o serie de abilități:
Raţionament logic
Capacitate de analiza si de sinteza
Gândire tehnica
Capacitate de exprimare orala
Uşurinţa in a stabili contacte interpersonale
Sociabilitate
Comunicativitate
Flexibilitate
Capacitate de argumentare
Proptit de Oprișan
Portalul www.stiridefocsani.ro spune că Nicușor Halici este susținut de președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan. Acesta l-ar fi propulsat pe Halici în funcțiile publice. „Susținerea pe față pe care i-a arătat-o Marian Oprișan lui Liviu Dragnea începe să dea roade. După ce i-a adus șefului său de partid o victorie în CeX, s-a vehiculat că Oprișan are promisiunea unui fotoliu de ministru pentru unul din oamenii săi de încredere. Însă pic cu pic se face mult, iar ieri a venit prima răsplată: membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor l-au ales pe deputatul PSD Nicuşor Halici să ocupe funcţia de preşedinte. Halici, fost prefect și director executiv al Consiliului Județean Vrancea, i-a luat locul colegului său Eugen Nicolicea”, scrie portalul care amintește că, în doi ani, inițiativele legislative ale lui Halici au ținut de domeniul agriculturii și licuințelor.
În 2014, ziaruldevrancea.ro scria că, în familia Halici, funcțiile de la stat se moștenesc. „Nicușor Halici a fost secretar al comunei Păuleşti, de unde a fost luat sub aripa sa de Marian Oprişan. La Păuleşti este acum secretar soţia sa (între timp aceasta a ajuns consilier județean). Nicuşor Halici a urcat pe scara ierarhică la CJ pană la funcţia de director executiv al Direcţiei Juridice. Acesta este şi consilier al lui Marian Oprişan la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din Romania (UNCJR)”.