PSD a mimat în trecut eliminarea pensiilor speciale, deși recunoștea că depășesc praguri de bun simț

DE Petre Bădică | Actualizat: 02.04.2020 - 15:17

PNL a anunțat, ieri, depunerea unui proiect de lege prin care pensile speciale să se reducă progresiv. Anul trecut, și PSD a depus un proiect de lege în Parlament privind reducerea pensiilor speciale dar nu l-a mai adoptat. Nu a considerat că ar constitui o urgență.

SHARE

După venirea la puterea a PSD-ului condus de Dragnea, în 2016, pensiile speciale nu doar că au fost menținute, dar au crescut uneori substantial.

Spre exemplu, fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a publicat, la plecarea din funcție, o declarație de avere în care arată că, în 2018, veniturile din pensii au ajuns la 364.621 de lei. În declarația din 2017, care menționează veniturile din 2016, pensia sa era de doar 54.393 lei.

Anul trecut, prin aprilie, când toate sondajele îi arătau în pierdere de procente, iar procesul lui Liviu Dragnea înainta vertiginos spre o sentință, la Senat a apărut o propunere PSD privind plafonarea pensiilor speciale.

Este vorba de Legea 309/ 2019 - Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.101 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal. Inițiator a fost senatorul Liviu Marian Pop, fost ministru al Educației. Documentul a fost avizat pozitiv și de Consiliul Legislativ. El stipulează:

„Articolul 101 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 se modifică și se compltează după cum urmează:

1.     Aliniatul 2 al Articolului 101 va avea următorul cuprins

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil de până la 10.000 lei lunar din pensii.

2.     După aliniatul 2 al Articolului 101 se introduce un aliniat nou cu următorul cuprins:

Pentru venitul impozabil de peste 10.000 de lei din pensii se aplică o cotă de impozitare de 90%.”

Acest proiect de impozitare de pensiilor speciale mai mari de 10.000 de lei cu 90% nu avea să ajungă la votul final și, astfel, nu a intrat niciodată în vigoare.

Asta, deși PSD alături de ALDE dețineau majoritatea în Parlament și puteau accelera adoptarea proiectului de tăiere a pensiilor speciale propus de Liviu Pop în urmă cu un an.

Pe document se menționează că nu a fost trimis în procedură de urgență, așa cum au fost dezbătute Legiile justiției.

Stadiul proiectului, la un an după ce PSD l-a depus este „trimis la Cameră pentru dezbatere ordinară”. Un proiect născut mort, făcut doar pentru a impresiona alegătorii.

Expunerea de motive este de un tupeu fantastic.

PSD și inițatorul ei cunosc nedreptățile sociale generate de pensiile speciale dn Româna. Acest lucru este scris în „Expunerea de motive”

„Având în vedere că în România există o discrepanță foarte mare între pensile din sistemul de pensii public, care sunt la un nivel mediu de 1150 de lei și alte categorii de pensii, în special cele de serviciu, care depășesc praguri de bun simț, ajungând la cuantumuri astronomice de zeci de mii de lei… până la suma de 73.980 de lei, considerăm necesar o supraimpozitare a pensiilor mari….

Suntem convinși că o medie a pensiilor plafonate la un cuantum de 20.000 – 30.000 de lei, echivalentul unor sume care reprezintă venitul mediu brut al unor țări dintre cele mai dezvoltate poate asigura, în România, un trai decent pensionarilor care obțin venituri din pensii, în mare parte asigurate din fondul de stat”.

Comisia pentru drepturilor omului și egalitate de șanse a dat aviz negativ.

De la Comisia de muncă a primit aviz favorabil.

Pe 2 octombrie 2019, documentul a fost adoptat de Senat.

În cursul zilei de ieri, la aproape un an de la inițierea sa, Liviu Pop a anunțat care este stadiul proiectului PSD de tăiere a pensiilor speciale: „De luni bune acest proiect este la comisia de buget finanțe din Camera Deputaților. Aștept să ajungă la plen pentru vot final”.

L-am întrebat pe senatorul PSD ce l-a impiedicat să grăbească procesul legisltiv și să voteze inițiativa. În condițiile în care, alături de ALDE, aveau majoritate în Parlament. Liviu Pop nu a răspuns.

Un răspuns poate fi dat dacă ne uităm la câteva persoane care încasează pensii speciale: Tudorel Toader, Teodor Meleșcanu, Petre Daea sau Valer Dorneanu și alți judecători de la CCR.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.