Coaliția PSD-PNL-UDMR-Grupul parlamentar al minorităților naționale au semnat acordul, astfel că miniștri urmează să fie audiați în Parlament.
A fost finalizat și programul de guvernare 2025 – 2028, iar acesta conține reduceri de personal și creșteri de taxe. Conform documentului obținut de Newsweek România, va fi aplicat CASS la pensiile peste 4.000 de lei, vor fi plafonate salariile, vor crește accizele, va crește impozitul pe dividende și profit.
De asemena, va fi redusă perioada de șomaj și vor fi plafonate pensiile și salariile.
Program de guvernare. Lista măsurilor de austeritate
Programul de guvernare este construit pe trei piloni fundamentali:
-Ordine în finanțele publice, ca bază pentru evitarea unei crize economice și pentru recâștigarea încrederii investitorilor, a piețelor și a cetățenilor;
-Bună guvernare, ca motor al reformei statului: o administrație eficientă, responsabilă și adaptată nevoilor actuale;
-Respect pentru cetățeni, exprimat prin echitate, anularea beneficiilor exagerate, servicii publice de calitate și politici sociale oneste, care susțin munca, nu dependența.
Lista măsurilor din programul de guvernare:
1. ANAF, Antifraudă, VAMA plasate în afara algoritmului politic și supuse reorganizare, indicatorilor de performanță. Finalizarea digitalizării. Controale pe baza analizelor de risc;
2. Înăsprirea legislației privind evaziunea fiscală și executării silite – criminalizarea evaziunii fiscale;
3. Parteneriat cu cetățenii pentru combaterea evaziunii fiscale;
4. Legea insolvenței modificată – înăsprirea regimului și evitarea insolvențelor în cascadă;
5. Combatere evaziunii fiscale cu prioritate pe: domeniul petrolier, importul de legume și fructe, importuri în relația cu Asia (Portul Constanța, Vămi);
6. Combaterea evaziunii fiscale în industria de servicii;
7. Taxarea suplimentară a jocurilor de noroc, pariuri și a tranzacțiilor bancare asociate acestora. Descentralizarea autorizării și taxării către autoritățile locale;
8. Taxarea câștigurilor din criptomonede și a celor de la bursă;
9. Taxarea închirierii proprietăților pe termen scurt (AirB&B, Booking, platforme naționale, etc.);
10. Taxarea veniturilor de pe platformele social media (Facebook, Tiktok, Youtube, etc);
11. Eliminare facilităților de TVA la tranzacțiile imobiliare;
12. Fiscalizarea obligatorie a tuturor activităților care beneficiază de programe de sprijin guvernamental;
13. Analiză excepțiilor fiscale și corectarea acestora;
14. Sediu fiscal în România pentru companiile din comerțul electronic, aerian;
15. Taxarea profitului excesiv al băncilor pe o perioadă limitată;
16. Reducerea deductibilității pentru categorii de cheltuieli care facilitează diminuarea profitului;– (ex cheltuieli de consultanță a companiilor mamă pentru sucursale, etc).
17. Ajustări de taxe
a. Creștere cotă redusă de la 5% la 9% (energie lemne de foc). Creșterea restului cotelor reduse la 19% (fără alimente și medicamente);
b. Creștere accize cu 10%;
c. Impunere CASS la pensiile de peste 4.000 de lei;
d. Creștere impozit pe dividende și profit la 16%
e. Creșterea impozitului pe proprietate la persoane fizice (jalon PNRR) (corelare cu piața imobiliară)
f. Taxare Ecologică (jalon PNRR)
g. Creștere valorii pentru taxa de rovignetă
Reducere perioadei de șomaj
Stoparea creșterii exagerate a numărului de persoane care beneficiază de ajutor de handicap;
Ajutoare sociale doar acolo unde nu există locuri de muncă;
Eliminarea excepțiilor în vederea pensionării anticipate;
Obiective strategice pe plan intern
Creșterea graduală a cheltuielilor/investițiilor de apărare cu până la 5% din PIB conform evoluțiilor mediului de securitate și deciziilor la nivelul NATO și UE - din care 3,5% din PIB pentru cheltuieli de bază în apărare și 1,5% pentru cheltuieli conexe și investiții cu impact mai larg în domeniul apărării.
Economie, antreprenoriat și turism
Guvernanță corporativă companii de stat
A. Audit extern obligatoriu + rating de performanță
1. Toate companiile cu pierderi mai mult de 2 ani trebuie auditate extern.
2. Se introduce un sistem de rating (A–E) privind performanță operațională.
3. Rezultatul determină: păstrare, redresare, lichidare, PPP sau listare parțială.
4. Plafonarea indemnizațiilor brute și eliminarea indemnizațiilor variabile aprobate prin AGA;
5. Publicarea transparentă a contractelor colective de muncă;
6. Oprirea celui de-al 13-lea, al 14-lea salariu și alte bonusuri și prime nejustificate de performanță;
7. Oprirea capitalizării companiilor cu datorii și pe pierderi;
8. Listarea la bursă a unor pachete minoritare, fără cedarea poziției majoritare a statului pentru companii publice;