Olguța Vasilescu: PSD a dat dovadă de servilism când l-a renegat pe mareșalul Antonescu

DE Alexandru Pop | Actualizat: 28.08.2018 - 16:04
Inquam Photos / Bogdan Buda
Inquam Photos / Bogdan Buda

Ministrul Muncii a avut o reacție violentă la adresa PSD, partid din care face, azi, parte, atunci când, în 2002, premierul de atunci Adrian Năstase a dat o ordonanță care combătea simbolurile cu caracter fascist.

SHARE

Opinia publică s-a oripilat după ce ministru muncii a alăturat numele președintelui Iohannis de practicile naziste din cel de-al doilea război mondial. 

„Ca neamţ, să vorbeşti de gazare, trebuie să ai mult curaj”, a declarat ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu după incidentele din 10 august 2018. Declarația a venit în contextul în care președintele Klaus Iohaannis a condamnat în termini duri folosirea de către jandarmerie a gazelor împotriva manufestanților.

Citește și: Grav. Olguța Vasilescu sugerează o intervenție în forță împotriva protestatarilor

Olguța Vasilescu nu este la prima declarație controversată. Pe vreme când era membră PRM a  omagiat personalitatea mareşalului Ion Antonescu, prin depunerea unei coroane de flori la singura statuie a acestuia, aflată în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din București.


Apoi, într-un discurs ținut în plenul camerei Deputaților, Vasilescu a spus că „asumându-ne riscul de a intra sub incidenţa unui act normativ pe care noi îl considerăm aberant, şi anume Ordonanţa de urgenţă nr.31/2002, am dezvelit bustul ultimului întregitor al României Mari, chiar în ziua în care se împlineau 56 de ani de la execuţia sa…. După ce a desăvârşit opera de distrugere totală a economiei româneşti, a hotărât să vândă pe mai nimic şi ultimele societăţi de stat care mai aduceau profit la buget, i-a adus la disperare pe sindicaliştii din toată ţara, punând biruri peste biruri, lui Adrian Năstase nu i-au mai rămas decât să ne demoleze istoria.. Ordonanţa nr.31/2002, o insultă la adresa oricărui român, nu urmăreşte altceva decât o luptă cu statuile ridicate în memoria eroilor neamului. Mai mult, deşi nimeni nu i-a cerut-o, Adrian Năstase l-a numit pe Mareşalul Antonescu criminal de război, dând o palmă nemeritată întregii armate române”.

Lia Olguța Vasilescu contesta ordonanța de urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii a guvernului Năstase.

Citește și: Doctoratul Olguței Vasilescu, scris după cărți în limbi pe care ministrul nu le cunoaște

Actualul ministru al Muncii credea, atunci, că PSD – partid din care face parte acum – este aservit puterilor internaționale. „Niciodată poporul nostru nu a atins o treaptă mai josnică, un nivel moral mai degradant decât acum, prin servilismul Guvernului Adrian Năstase, care neagă pagini de glorie din istoria neamului. Îi înţelegem supărarea premierului, care-şi vede imaginea publică ameninţată de lupta inechitabilă cu memoria eroilor neamului, deşi o anumită parte a presei munceşte din greu s-o lustruiască”, declara Vasilescu în 2002.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te