În săptămâna în care Cornel Itu a fost plecat din PSD a activat în partidul lui Ponta. Pro România îi face opoziție Vioricăi Dăncilă. Așa că și Itu a simțit nevoie să facă opoziției guvernului.
În 2 octombrie 2019, Cornel Itu are o declaraţie politică în care face praf sistemul educational gestionat de PSD. Tot în 2 octombrie presa anunța plecarea lui Itu din PSD:
„La trei săptămâni de la începutul anului şcolar 2019-2020 şi la trei decenii de la Revoluţia anticomunistă a românilor constatăm, cu regret, că sistemul educaţional se confruntă, încă, cu situaţii deloc neglijabile.
Cadrele didactice semnalează probleme pe care le aduc în atenţia dumneavoastră. Astfel:
1. Criza manualelor pentru primele două clase din şcoala primară. S-au depus contestaţii peste contestaţii la licitaţii şi au fost lansate dezbateri acide, pe fondul unor comunicări sumare şi nereuşite.
2. Lipsa personalului în întreg sistemul de învăţământ - preşcolar, general obligatoriu, secundar superior, şcolile de arte şi meserii, post-liceal şi superior - care generează un act educaţional cu eficienţă redusă. Deblocarea posturilor şi suplimentarea acestora trebuie să fie o prioritate!
3. Funcţionarea unităţilor de învăţământ fără autorizaţii de securitate de incendiu, din cele peste 26.000 de clădiri în care elevii învaţă, doar 3.300 fiind autorizate. În acest sens, trebuie luate măsuri urgente pentru reglementarea acestor situaţii care pun într-un real pericol siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice.
În afara acestor probleme menţionate, şcolile întâmpină şi alte probleme de igienă şi de infrastructură”, zice Itu în Camera Deputaților.
Acum că deputatul Cornel Itu s-a întors în PSD, cel mai probabil, problemele din învățământ se vor rezolva peste noapte și de la sine.
Și deputatul Deputatul Horia Nasra, fostul preşedinte al PSD Cluj care plecase din partid la Pro România în urmă cu o săptămână, a anunţat, miercuri, pe Facebook, că revine în PSD Cluj şi că nu va vota moţiunea.