Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, nu a dat curs unor solicitări ale Ministeruluide Justiție, privind transpunerea în legislația internă a unor directive și regulamente europene.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, nu a dat curs unor solicitări ale Ministeruluide Justiție, privind transpunerea în legislația internă a unor directive și regulamente europene.
Curtea Constituţională a României dezbate marţi sesizările Avocatului Poporului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.
DIICOT a anchetat posibilele infracțiuni comise și a decis să claseze cazul, susține cotidianul Libertatea.
Două persoane au fost reţinute după ce au fost prinse în flagrant vânzând pastile de ecstasy la Iaşi şi la Bârlad.
Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, va fi judecat pentru uciderea din culpă a motociclistului de la Poliția Rutieră, Bogdan Gigină. Newsweek România a aflat numele a doi martori importanți care pot face lumină asupra cazului.
Judecătorii Curții de Apel București au decis, joi începerea judecății în cazul fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, pentru uciderea din culpă a motociclistului de la Poliția Rutieră, Bogdan Gigină.
În data de 7 iulie 2020, a avut loc, în sistem de video-conferință, întâlnirea de deschidere a proiectului Instrumente de avertizare timpurie și cadre de restructurare preventive.
După ce a fost numită procuror în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, veniturile Adinei Florea au crescut la 220.000 de lei pe an.