Primarul sectorului 1 a publicat un document în care demonstrează cum avocata luiLiviu Dragnea a încasat de la primăria condusă de Daniel Tudorache jumătate de milion de lei.
Primarul sectorului 1 a publicat un document în care demonstrează cum avocata luiLiviu Dragnea a încasat de la primăria condusă de Daniel Tudorache jumătate de milion de lei.
Curtea Constituţională s-ar putea pronunţa, astăzi, asupra sesizării preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care interzice referirea la identitatea de gen în şcoli.
DNA a anunțat că face cercetări pentru luare de mită și trafic de influență într-un dosar în care sunt vizate persoane din conducerea unor spitale din județele Brașov și Harghita, care au atribuit contracte de achiziție supraevaluate.
La aproape două săptămâni de la condamnarea pentru corupţie, judecătorii Curţii de Apel au şi explicat lumii ce au vrut să spună prin sentinţa neclară pe care au pronunţat-o în dosarul medicului Carmen Dorobăţ.
Medicul Adriana Nica, fosta șefă a Spitalului Universitar, a fost demisă ilegal din funcția de șef al secției clinice Anestezie Terapie Intensivă II, a decis o instanță. I s-a reproșat că nu a implementat măsurile pentru prevenirea răspândirii COVID, conform unui raport al MS.
Dosarul „Albumul”, primele condamnări: sentinţe dure date de Tribunal în procesul fostul şef al Consiliului Judeţean Iaşi, dosar în care prejudiciul a fost de sub 100.000 de euro. În 2015, acesta însă decapita conducerea Consiliului Judeţean.
Criminalul care a ucis un bărbat şi pe mama acestuia, vecini cu el, în apartamentul lor din capăt Păcurari este un tânăr de 22 de ani: a comis abominabila faptă doar pentru a face rost de bani. Răzvan Butuc era dependent de substanţele etnobotanic.
Cinci cadre didactice de la UMF Cluj-Napoca au fost trimise în judecată de procurorii anticorupție, fiind acuzate că au dat circa 50 de diplome unor cursanți care nu au participat la cursuri și nici nu au dat vreun examen.