Fostul şef al Camerei de Comerţ Bucureşti scapă de un dosar de fraudă după ce faptele s-au prescris

DE Miruna Moldoveanu | 23.02.2021 - 13:44
Fostul şef al Camerei de Comerţ Bucureşti Sorin Dimitriu/FOTO: Inquam Photos/Liviu Florin Albei

Tribunalul Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva fostului şef al Camerei de Comerţ Bucureşti Sorin Dimitriu într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, după ce faptele de care este acuzat s-au prescris.

SHARE

De altfel, judecătorii au dispus încetarea procesului penal pentru prescrierea faptelor şi pentru ceilalţi inculpaţi din acest dosar, respectiv Gabriel Dan Mihuţ, fost director general în CCIB, Laurenţia Vasilescu, director economic al CCIB, dar şi persoana juridică Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.

De asemenea, instanţa a decis ridicarea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparţine Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Sorin Dimitriu a mai fost trimis în judecată în alte două dosare privind fraude cu fonduri europene, în care a primit o condamnare definitivă de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce mai multe probe au fost declarate nule de judecători ca urmare a aplicării unor decizii ale Curţii Constituţionale, precum şi o condamnare de 3 ani şi 4 luni închisoare, dar care nu este definitivă.

 

Fostul şef al Camerei de Comerţ Bucureşti a fost acuzat de fraudă cu fonduri europene


Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ Bucureşti, a fost trimis în judecată în acest dosar în decembrie 2018, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, în formă continuată.

Procurorii susţin că, începând cu anul 2009, reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti au demarat derularea a 27 de proiecte, cofinanţate din bugetul Fondului Social European în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 - 2013.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada 2010 - 2012, în contextul implementării a patru dintre acestea, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Sorin Petre Dimitriu şi Gabriel Dan Mihuţ, beneficiind de sprijinul inculpatei Laurenţia Vasilescu, au schimbat, fără respectarea dispoziţiilor legale, destinaţia fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, pe care le-au utilizat pentru alte destinaţii ce nu erau aferente proiectelor, în funcţie de anumite necesităţi ale CCIB.

"Astfel, suma totală de 2.081.953 lei a fost transferată din conturile de prefinanţare ale celor patru proiecte în contul curent al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi a fost utilizată pentru plata unor obligaţii către bugetul de stat, plăţi către furnizori sau drepturi salariale ce nu erau aferente proiectelor respective, precum şi pentru restituirea sumelor de bani provenite din alte proiecte", susţine DNA.

Fostul şef al Camerei de Comerţ a scimbat „destinația” fondurilor europene


Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a restituit suma de 1.982.617 lei din cei de 2.081.953 lei utilizaţi în alte destinaţii decât cele prevăzute în proiect.

Ministerul Educaţiei Naţionale s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 3.015.918 lei, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te