Tribunalul Bucureşti a dispus, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase de la cadavre, relatează Agerpres.
Medicul a ignorat riscul de a provoca decesul pacienţilor
"În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 - august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora.
Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor.
Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare", susţin procurorii.
Intevneții ce nu erau necesare
Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică.
Mărturii dramatice ale victimelor cardiologului Dan Tesloianu
Victimă: S-a întâmplat totul foarte repede, de pe o zi pe alta. M-am trezit pe masa de operaţie. Din trei fire care trebuiau montate, doi au reuşit să-i implanteze, iar pe al treilea nu. Ultimul fir pe care trebuia să mi-l monteze, din discuţiile pe care le auzeam între ei, era prea scurt şi nu ajungea să fie conectat cu partea corpului unde trebuia să fie introdus. Acel fir era prea scurt pentru că a mai fost folosit o dată şi a fost tăiat.
Citește și: Montau la pacienţi dispozitive recuperate de la pacienţi decedaţi. Sunt percheziţii de amploare
Victimă: Am făcut pericardită şi pleurizie. Aproape moartă. Acel dispozitiv n-a funcţionat niciodată. Nu funcţionează nici acum. Dar complicaţiile mi-au distrus viaţa.
Doi dintre cei 238 de pacienţi care au primit stimulatoare de la cadavre au murit.
Fiică pacient decedat: A intrat în intervenţie ştiind că i se va monta un aparat mai performant. Ceva cu trei sonde. În timpul operaţiei, mi-a povestit tata că şi-au dat seama că, în timp ce îl operau efectiv, că o a treia sondă care trebuia montată nu se potrivea aparatului respectiv şi au decis să schimbe aparatul cu totul, potrivit observatornews.ro