Victor Pițurcă nu este la prima interacțiune cu procurorii DNA, el fiind investigat în ceea ce privește rezilierea contractului dintre fostul selecționer al naționalei României și FRF, dar a fost și condamnat cu suspendare în deja celebrul Dosarul Valiza.
Dosarul actual, cel vizat de DNA, este cel al achiziționării de măști în perioada pandemiei. În același dosar este audiat în paralel la aceasta oră și unul dintre șefii ROMARM. Din acest dosar, o parte din fapte au ajuns pe masa procurorilor DNA, în urma unei disjungeri către Parchetul anticorupție.
Citeşte şi: Pițurcă anunță că întreține 20 de oameni. „Mi-am făcut plinul în doi ani”. Câte milioane a luat
În dosarul lui Victor Pițurcă, procurorii au luat măsura reținerii și cu privire la directorul general al ROMARM, Gabriel Țuțu, conform ProSport.
În cauză, mai există și alți suspecți din sfera Ministerului Apărării Naționale. Acuzațiile se referă al achiziții de mărști medicinale de către unități ale MApN.
Citeşte şi: Pițurcă, nemulțumit de clasa politică. În România avem prețuri mai mari ca în Occident
„Nu am fost chemat încă la audieri! Am auzit că e ceva în derulare, dar eu nu am făcut nimic ilegal”, declara la acea vreme Victor Pițurcă.
În anul 2020, in perioada stării de urgență, șeful direcției medicale MAPN, generalul D.P., s-ar fi ocupat de ”operațiunea” de achiziționare a măștilor.