Darius Vâlcov s-ar afla în zona oraşului Milano. Carabinierii, alertaţi de autorităţile române

DE Alexandru Pop | Actualizat: 18.05.2023 - 12:06
Darius Vâlcov, pe când era ministrul Finanţelor - Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, a fost depistat în zona Milano, după ce a fugit din țară, înainte de condamnarea la șase ani de închisoare, pentru fapte de corupție. Potrivit unor surse, autoritățile române au anunțat deja polițiștii din Peninsulă.

SHARE

Darius Vâlcov, care s-ar afla în zona oraşului Milano, nu este încă localizat de autoritățile italiene, în prezent.

Darius Vâlcov, posibil la Milano

Există informații că este în zona acestui oraş, unde avea stabilite interese de afaceri anterior momentului condamnării sale definitive la șase ani de închisoare, pentru corupție, la începutul acestei luni, printr-o decizie definitivă a instanței supreme.

Autoritățile române au transmis pe canale oficiale celor de la Roma să încerce să grăbească localizarea acestuia, pentru a evita o eventuală migrare a fostului oficial român către zona de sud a Italiei.

Totul, având în vedere precedentele cazuri de acest fel cu persoane cunoscute din România, care au fost condamnate definitiv, însă reușiseră să plece din țară, cu destinația Italia.

Citeşte şi: Predoiu, despre Vâlcov şi ceilalţi fugari: Comisia Europeană a iniţiat infringement asupra Italiei

Condamnaţi ca Alina Bica sau Dragoş Săvulescu fugiseră înainte de momentul hotărârii definitive a judecătorilor și au mers de cele mai multe ori să se predea în Regiunea Bari.

Apoi, instanțele de acolo au refuzat din diverse motive extrădarea lor către București.

Există informații că aceste persoane s-ar fi adresat acelorași avocați, care s-ar fi specializat de-a lungul timpului în exploatarea unor prevederi din legislația italiană, astfel încât să obțină evitarea deciziilor de extrădare.

Citeşte şi: Minel Prina, fostul primal al Slatinei, dat în urmărire generală în dosarul lui Darius Vâlcov

Vorbim în acest caz nu numai despre refuzuri care au fost primite de România, în mai multe cazuri cunoscute, cel mai recent fiind cel al lui Ionel Arsene, fost președinte al Consiliului Județean Neamț, ci și în alte cazuri, conform Digi24.

Au fost și alte țări care au avut decizii similare, din partea justiției din Italia, inclusiv state precum Germania ori Austria.

Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv, la șase ani de detenție, pentru corupție, într-un dosar început în anul 2015, care s-a încheiat prin hotărâre definitivă, la începutul lunii.

Magistrații români au hotărât și confiscarea unor sume importante de bani, dar și a peste 170 de tablouri, pe care Vâlcov le cumpărase din bani primiți mită.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te