De ce mănâncă asiaticii cu bețișoare și nu cu tacâmuri? Primele, folosite acum 6.000 de ani. Erau din bronz

Pe plan mondial, aproximativ 20% din populația lumii mănâncă cu bețișoare. Doar în China se consumă 45 de miliarde de perechi de unică folosință pe an.

Influența culturală a Chinei în Asia a dus la adoptarea bețișoarelor și în alte națiuni, cum ar fi Japonia, Coreea și Vietnam, fiecare dintre aceste culturi dezvoltând propriile variații și tradiții legate de bețișoare.

Dar cum s-a ajuns la aceste tacâmuri neobișnuite pentru noi, pe care mulți ne chinuim să le folosim în cazul în cre suntem nevoiți să apelăm la ele?

Filosoful chinez Confucius, cel care a popularizat folosirea bețișoarelor

Deși pot părea un instrument ciudat, aceste ustensile și-au câștigat locul la masa chineză în jurul anului 400 d.Hr., dar fuseseră deja adoptate în China cu mult înainte de acea dată -  aproximativ în jurul anului 1200 î.Hr.

După 3.000 de ani și o cantitate exorbitantă de orez consumată, aceste bețișoare subțiri de mâncat au devenit din ce în ce mai populare.

Citește și: Am intrat în Anul Șarpelui de Lemn Verde! Creștere, dezvoltare, dar și forțe malefice, și pericole

Bețișoarele sunt diferite în diferite culturi asiatice. De exemplu, bețișoarele chinezești sunt lungi și groase „pentru a facilita luarea mâncării de pe masă”, afirmă Ruixi Hu, fondatorul Lost Plate Food Tours, conform recipes.howstuffworks.com.

În Japonia, în schimb, unde bețișoarele de bambus au fost adoptate în 500 d.Hr. pentru ceremonii religioase, bețișoarele au evoluat drastic de-a lungul timpului.

Ele sunt acum special adaptate pentru unul dintre principalele alimente din Japonia: peștele.

„Bețișoarele japoneze sunt scurte și ascuțite, în principal pentru că ei sunt buni la mâncatul peștelui, și este ușor să îndepărtezi oasele de pește cu bețișoare ascuțite”, mai spune Hu. 

Pe de altă parte, în Coreea de Sud bețișoarele sunt plate și, de obicei, sunt din metal. 

Japonezii mănâncă de obicei porții individuale, față de feluri de mâncare împărțite între toți mesenii, ca la chinezi, de aceea bețișoarele lor nu trebuie să fie atât de lungi.

Bețișoarele, ca ustensile pentru mâncare, în general, au o vechime mult mai mare, de peste 6.000 de ani.

Citește și: Cele mai bune destinații gastronomice în 2026: Boston, liderul mondial pentru iubitorii de mâncare

În ruinele faimoasei cetăți Yin, din provincia chineză Henan, s-au descoperit nu doar primele dovezi scrise ale alfabetului chinez, ci și primele bețișoare. 

Erau confecționate din bronz și aveau o lungime considerabilă. Și asta, deoarce inițial nu erau folosite, pe post de tacâmuri, ci la amestecatul în vasele de gătit de mari dimensiuni. 

Bețișoarele japonezei, mai scurte și mai ascuțite, iar cele chinezești, mai lungi și mai groase

A fost nevoie să treacă mai multe milenii până ca ele să capete și funcția cunoscută și astăzi.

Cum s-a produs transformarea? La un moment dat în istoria Chinei s-a produs o creștere foarte mare a populației. Era nevoie de mai multă hrană, dar și de un timp mai scurt pentru prepararea acesteia. 

Așa că bucătarii chinezi au început să taie ingredientele folosite în bucățele din ce în ce mai mici. Iar aceste bucățele erau mai ușor de ”pescuit” din mâncare cu ajutorul bețișoarelor.

Însă cel mai asiduu propovăduitor al folosirii bețișoarelor a fost filosoful Confucius, întemetorul confucianismului, care a trăit în secolul al V-lea î.Hr. 

Ca vegetarian, el era convins că obiectele ascuțite, cum ar fi cuțitul sau furculița, au un potențial agresiv și duc cu gândul la abatoare și la sacrificarea animalelor.

Citește și: VIDEO De ce trebuie să te ferești de tigaia cu teflon și recipientele din plastic. Ce spune medicul

Confucius spunea că tăișul ascuțit al cuțitelor simbolizează violența, războiul, uciderea celor nevinovați, izgonirea bucuriei.

Așa că a înlocuit tacâmurile tradiționale cu aceste bețișoare, care era obligatoriu să aibă vârful rotunjit.

Datorită lui Confucius, obiceiul folosirii bețișoarelor la masă s-a răspândit în întreaga Chină.

Oamenii de rând foloseau bețișoare de lemn, în vreme ce nobili aveau bețișoare de jad, coral, fildeș sau cupru. 

Familia regală folosea bețișoare din argint, și pentru că se credea că astfel pot preveni o eventuală otrăvire.